Un mare pictor necunoscut – APCAR BALTAZAR

La „Galeria Dialog“, din buza Oborului neobosita Doamna Ruxandra Garofeanu, critic de arta si vajnica realizatoare TV, a vernisat recent o ampla – de ce nu… – expozitie dedicata lui Apcar Baltazar. Surpriza mare si bucurii pe masura. Dincolo de faptul ca sînt adunate laolalta lucrari din Muzeul National de Arta al României si am avut placerea sa vedem pentru prima data expuse cîteva lucrari din cabinetul de stampe al MNAR. Cîteva dintre lucrari, dar mai ales un peisaj, un pastel, de relativ mari dimensiuni, „Rasarit de soare“ ne-a impresionat în mod deosebit. Ca si „Femei la poarta“ din colectia Uzunov, ca si revederea faimoaselor „Haimanale“, cîteva portrete de femei pe care armenii le numesc „poz“. Portrete multiple de mare forta expresiva. Una peste alta o întreaga selectie a Dnei Garofeanu a reusit sa coaguleze multiplele tendinte si preocupari ale pictorului. si aplecarea pentru decoratie si grafica de carte, si cautarile lui în zona Jugendstil, unde efectul temelor populare se intersecteaza cu o anume viziune plastica. Am avut revelatia unui pictor de mare anvergura, chiar daca viata i-a fost scurta.

Ar mai fi lucrari si prin alte colectii particulare – sînt si prin muzeele de provincie lucrari ale lui A.B., ca si în Colectia Zambaccian… – care adunate ar construi o imagine mult mai exacta a acestui, realmente, exceptional artist.

Armean, nearmean, un mare pictor.

Casa în care s-a nascut, a trait si murit la doar 29 de ani pictorul Apcar Baltazar mai exista si astazi în Bucuresti. La intersectia dintre strada Silvestru si strada Corbeni. O casa mica, fara etaj, cu ferestre si intrare pe Silvestru, o locuinta tipica pentru sfîrsitul de secol XVIII, cînd se naste pictorul. În 1880, în mahalaua Armeneasca. Sau Silvestru. În acea epoca „mahalalele“ erau denumite în functie de biserica pe care o frecventau locuitorii din „mahala“. Adica „mahalagii“, simpli cetateni si locuitori ai acelui „cartier“. Interesant, am putea spune, caci în acea vreme „mahala“ – cuvînt de origine araba, un simplu cartier, care prin intermediul limbii turce intra si în limba româna, încarcîndu-se în timp si de o nuanta peiorativa – asta pe armeneste cum s-o spune? – pe care în limba initiala nu o avea. Au si cuvintele povestile lor ca si oamenii. Parintii lui Apcar Baltazar erau mici negustori veniti pe pamînt românesc din Imperiul Otoman. Cu ani buni înainte de Razboiul ruso-româno-turc ce va duce la Independenta României. Tînarul viitor pictor urmeaza scoala primara Caimata, dincolo de bulevard, cu toate ca scoala Silvestru era mai aproape. Chiar si astazi strada Armenesca strabate bulevardul si se varsa în strada Mosilor. Face liceul la Cantemir, într-un perimetru pe care-l cunoastem si noi foarte bine, caci am facut la rîndul nostru scoala primara la Silvestru si liceul la Spiru Haret. Minunata aceasta „mahala“ care l-a inspirat pe Apcar Baltazar si dupa ce a terminat studiile academice la „scoala de Arte Frumoase din Bucuresti“. Clasa unui pictor clasicizant, dar de mare succes în epoca, G.D.Mirea. Tînarul Baltazar – va ramîne vesnic tînar, altminteri, pentru ca asa au decis din nefericire sortii… – expune la „Tinerimea artistica“ si este foarte interesat de artele decorative. Picteaza în diverse registre, ulei, pasteluri, face si grafica, dovedindu-se si un iscusit decorator. Efervescenta creatoare, dovada ca în putinii ani traiti a lucrat intens. De aceea putem spune ca înca nu este bine cunoscut, chiar daca a fost si ramîne apreciat în mediile artistice ale epocii. si într-o posteritate care în mare masura îl neglijeaza. Comenteaza expozitiile unor confrati, scrie articole teoretice si eseuri bine articulate, ceea ce denota o buna cultura si mult spirit critic. Prieten apropiat cu scriitori ca Emil Gârleanu si Ilarie Chendi participa la polemicile epocii cînd modernismul se lupta cu semanatorismul si poporanismul cu inflexiuni puternice ale artei populare. Pe care un spirit viu ca Apcar Baltazar o cerceteaza la fel de intens ca si arta veche greaca impusa de academismul lui G.D. Mirea. Multa publicistica, activitate care nu-l opreste sa si lucreze în atelierul improvizat în propria-i locuinta. Prima expozitie personala se deschide în 1907 la Ateneul Român. Cu cele 126 de lucrari devine deja un nume apreciat atît de colegii pictori cît si de prietenii scriitori. (Un volum de articole ale lui Apcar Baltazar a aparut acum peste 25 de ani la Editura Meridiane. Poate nu ar strica, acum în 2009, cînd se împlinesc 100 de ani de la moartea pictorului ca Editura Ararat a UAR sa (re)editeze un volum mai… „voluminos“ cu publicistica lui Apcar Baltazar. Daca nu cumva chiar un album. O merita din plin. Atragem atentia conducerii operative a Uniunii Armenilor, personal Tov. Dl. Bergi Margarian, ca un volumas de memorii si amintiri al contemporanului nostru Ervant Nicogosian asteapta înca lumina tiparului. Cu putina bunavointa si îngaduinta am putea face o mica bucurie acestui mare pictor care este Ervant Nicogosian. Închidem paranteza sindicalist-amicala.)

Expozitia va fi deschisa doua luni, asa ca locuitorii Bucurestilor ar putea da o fuga pîna în strada Chiristigiilor, la Primaria Sectorului 2. Unde un frumos spatiu expozitional ofera gazduire pictorului Apcar Baltazar. Multumim si pe acesta cale Dlui. Primar de Sector 2 Neculai Ontanu, cît si Dnei. Ruxandra Garofeanu pentru tot efortul depus si le transmitem felicitarile noastre amical-armeano-românesti.

PS: Poate ca UAR ar putea întrepinde demersurile necesare ca placa de marmura de pe casa lui Apcar Baltazar sa fie repusa la locul ei de unde a disparut. Pe locuinta din strada Silvestru.

by Bedros Horasangian