Mijlocul Postului (Migink) și sărbătoarea celor 40 de Mucenici

În a patra sâptâmâna din Postul Mare în calendarul Bisericii Apostolice Ortodoxe Armene este Mijlocul Postului sau Migink-ul (anul acesta 26 martie), ce ne amintește că Postul Mare a ajuns la mijloc. Postul Mare nu este întrerupt la mijloc, cei care țin post continuă să postească. Ne gândim că au mai rămas douăzeci și patru […]
Ședința Consiliului Spiritual Suprem (Sfântul Sinod) la Ecimiadzin

Pe data de 11 martie 2025, la Sfântul Scaun de la Ecimiadzin, sub președinția Sanctității Sale Karekin al II-lea, Patriarh Suprem și Catholicos al Tuturor Armenilor și a Înaltpreasfințitului Arhiepiscop Sahak al II-lea, Patriarhul Armean de Constantinopol, a început Ședința Consiliului Spiritual Suprem (Sfântul Sinod) al Bisericii Apostolice Armene. La ședința a fost invitat și […]
Comunicatul Sfântului Sinod referitor la procesele false împotriva prizonierilor armeni din Azerbaidjan

Ședința Consiliului Spiritual Suprem (Sfântul Sinod), convocată sub președinția Sanctității Sale Karekin al II-lea, Patriarh Suprem și Catholicos al Tuturor Armenilor, referindu-se la procesele false din Azerbaidjan împotriva conducerii politice, militare și civili din Arțakh, a făcut această DECLARAȚIE. „Consiliul Spiritual Suprem (Sfântul Sinod) al Bisericii Apostolice Armene declară, că acțiunile împotriva prizonierilor și ostaticilor […]
Mesajul de felicitare al Preasfințitului Episcop Datev Hagopian, Întâistătător al Eparhiei Armene din România, Locțiitorul Eparhiei Armene din Bulgaria, delegatul Patriarhal pentru țările balcanice cu prilejul zilei de 8 Martie

Mult stimate şi iubite mame, surori, domnişoare, Din Catedrala Arhiepiscopală Armeană ,,Sfinții Mihail și Gavriil” din Bucureşti vă adresăm binecuvântarea şi dragostea noastră părintească şi totodată din inimă vă felicităm cu ocazia acestei minunate sărbători de primavera şi vă urăm multă sănătate, fericire și iubire. Sfânta Fecioară Maria cu smerenia și blândețea […]
Sărbătoare Sfinților Vartananț în Eparhia Armeana din România

Pe data de 27 februarie, Biserica Apostolică Armeană a prăznuit sărbătoarea Sfinților Vartananț. Cu această ocazie, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”, sub protia P.S. Episcop Datev Hagopian, Întâistătătorul Eparhiei Armene din România, a fost oficiată Sfânta Liturghie de către P.C. Preot Paroh Oshakan Khachatryan. Pe data de 2 martie, duminica, prin binecuvântarea […]
Slujbele specifice Postului Mare

Din 3 martie începe Postul de 40 de zile, care este cel mai lung, de aceea se numește Postul Mare. Perioada de patruzeci de zile a postului simbolizează postirea Domnului nostru Iisus Hristos în deșert. Scopul Postului Mare este pregătirea enoriașilor pentru a primi sfânta împărtășanie cu o mai mare demnitate și a se apropia de […]
EVENIMENT CULTURAL | SĂRBĂTOAREA SFINȚILOR VARTANANȚ

Imnul Armeniei – interpretează copiii clubului ,,Luis-Lumina” al Arhiepiscopiei Armene Cuvântul PS Episcop Datev Hagopian, Întâistătătorul Eparhiei Armene din România – citit de Artak Hovaghimian Despre Vartananț – scurt istoric prezentat de Harut Kaplanian Cântece patriotice dedicate lui Vartan și celor 1036 eroi – interpretează Corul ,,Ani” al Arhiepiscopiei Armene, dirijor d-na preoteasă Armine Khachatryan, […]
“Pentru condamnarea genocidurilor nu există termen. Sumgait”

Pe data de 23 februarie, duminică, la Catedrala Arhiepiscopală, P.S. Episcop Datev Hagopian, Întâistătătorul Eparhiei Armene din România, a făcut o slujbă de pomenire dedicată memoriei victimelor nevinovate, care au fost ucise în mod inuman de către azeri în timpul masacrelor de la Sumgait, din data de 27-29 februarie 1988. Despre Genocidul de la Sumgait […]
VARTANANK. 1036 de martiri, care s-au jertfit în marea bătălie de la Avarayr

Anul acesta Sfânta Biserică Apostolică Ortodoxă Armeană serbează pe 27 februarie sărbătoarea Sfinților VARTANANŢ, care este comemorarea a 1036 de martir, care s-au jertfit pentru credinţă şi ţară în războiul contra Persiei Sasanide, în anul 451, pe câmpia Avarayrului. Această sărbătoare însumează memoria eroilor căzuţi pentru patrie, neam și credință. În anul 449, regele Hazkert […]
Sărbătoarea Sfinților Preoți GHEVONTEANŢ

Anul acesta Sfânta Biserică Apostolică Ortodoxă Armeană serbează pe 25 februarie sărbătoarea sfinţilor preoţi Ghevonteanț. Împreună cu sfinţii Vardananţ, pentru credinţă şi ţară sunt martir şi sfinţii GHEVONTIENI: Patriarhul Hovsep Hoghoţmeţi şi alţi 9 clerici, care s-au jertfit mai târziu, în anul 454. După bătălia de la Avarayr, oastea persană, pătrunzând în Armenia, pe Patriarhul […]