O artistă hăruită cu armenitate

            Prezent fiind, în octombrie trecut, la Zilele culturii armene în Cluj, am avut o revelaţie: am descoperit-o pentru mine pe Ermone Zabel Martaian. Artista, care de mult nu mai este o necunoscută, expunea la muzeul clujean unele dintre lucrările sale, picturi pe sticlă realizate cu inventivitate şi cu dăruire. Ceea ce am găsit acolo în original, după ce văzusem reproduceri răzleţe, a fost creaţia unei artiste autentice, dar mai cu seamă a unei artiste armene.

Armeanca Ermone a moştenit numele bunicii sale, dar nu a continuat tradiţia familiei, cea a ţeserii covoarelor, în care era specialist bunicul. Aşa, pentru variaţie şi ca să îmbogăţească paleta preocupărilor, Ermone – care, în treacăt fie remarcat, a păstrat numele seminţiei sale – a devenit plasticiană. Şi încă una de rafinament. Ea a ales pictura sau a fost aleasă pentru pictură. Lucrările ei sunt culoare, lumină şi… spirit. Ele par să izvorască dintr-un suflet bine strunit de o inteligenţă creatoare care selectează cu grijă şi cu atenţie formula artistică de exprimare a unei gândiri orientate spre un dialog vizual cu lumea.

Talentul şi sârguinţa sunt indispensabile unui artist de orice fel. Dar, pentru a diferenţia artistul de ceilalţi din breasla sa, mai este necesară originalitatea proprie structurii creatorului respectiv. Ce o deosebeşte pe Ermone de alţii este, cred, viziunea poetică radioasă. Văzându-i lucrările, o poţi cunoaşte pe autoare ca pe o făptură vitală, stăpână pe sine şi iubitoare de oameni, care stabileşte relaţii spontane şi durabile. Arta este unul dintre mijloacele ei de comunicare şi încă cel mai important. Cine priveşte picturile semnate Ermone Zabel Martaian admiră în ele armonia cromatică şi linia curată, or acestea trădează o fire echilibrată şi plăcută.

            Spunând acestea, n-am spus esenţialul despre artista gherlană, pe jumătate armeancă, rezidentă în Budapesta. Or, esenţialul este acesta: Ermone creează armeneşte. Nu-i vorba neapărat despre alfabetul armean pictat de ea sau despre superbele miniaturi armeneşti pe sticlă. Armenitatea autoarei nu este una exterioară, superficială, ci una intrinsecă, substanţială. În definitiv, conştiinţa armenităţii nu este obligatorie la un artist, ea trebuie trăită şi fermentată într-un chip involuntar, chiar dacă opera e una programatic naţională. Zămislirea unei creaţii dintr-un fond propriu şi specific de armenitate, iată ce se poate identifica la Ermone. Chiar şi în lucrările ei tematic nearmeneşti, se simte, scurgându-se din vârful pensulei, fiorul unui neam care a făcut din artă şi din cultură un crez, o raţiune de a exista şi de a se perpetua.

            Dincolo de datele biografice necesare la conturarea unui portret de artist, dar care la nevoie pot fi găsite aiurea cu sobrietatea şi precizia unor documente, deci în definitiv sunt evitabile aici unde nu se doreşte consemnarea de informaţii obiective, totuşi un detaliu ar putea argumenta pentru maturitatea artistei: anul acesta, Ermone schimbă prefixul vârstei şi intră, aşadar, pe o traiectorie care o obligă la o evaluare superioară a potenţei sale artistice. Sensul benefic al creaţiei este, la urma urmelor, unul ascendent, singurul care îl poate împlini desăvârşit pe artist. Într-o lucrare a sa intitulată Îngeri şi care înfăţişează trei îngeri identici cu mâinile împreunate a rugă, îngerul din dreapta, spre deosebire de ceilalţi care ţin ochii închişi, are ochii deschişi ca şi cum, lucid şi curios, ar fi avid de cunoaştere şi de contact cu lumea. Îmi place să cred că acel înger este un autoportret.

Sergiu Selian

vezi pagina de net http://ermone-martaian.ro 

by Sergiu Selian