Ochelarii în viziunea lui Mikli

Aţi fi putut conduce o maşină Mikli? Sau să va duceţi maşina avariată la unul dintre garajele din lanţul Mikli service-auto? Sau să citiţi pe nerăsuflate la plajă ultimul best seller al editurii Mikli? Ei bine da! A fost cât pe ce ca Alain Mikli, cel mai mare creator de ochelari din Franţa să o ia pe altă cale.

În adolescenţă Alain Miklitarian nu avea nici o înclinaţie spre o anume meserie. Plictisit de cursuri, el îşi dorea mai mult ca orice să-şi trăiască viaţa. La vârsta de 16 ani, se orientează spre partea tehnică şi fiind obligat să-şi aleagă o specializare face apel la un compas cu care  face un cerc în jurul domiciliului său din Paris. Obiectivul? Să descopere toate clădirile care se aflau la mai puţin de zece minute de mers pe jos faţă de apartamentul său. Cu ocazia acestui joc el descoperă şcoala de optică din Paris, un liceu de mecanică şi unul cu profil uman. El îşi depune dosarul de candidatura la toate cele 3 şcoli şi lasă destinul să aleagă. Şcoala de optică a fost prima care l-a acceptat; şi deci, a ales să se facă optician. Totuşi, câţiva ani mai târziu, după ce a terminat şcoala, Alain visa deja să exploreze alte orizonturi. Ideea de a sta ore întregi să aştepte clienţii şi să vândă nişte produse pe care le considera neinteresante îl exaspera. „ Ochelarii erau consideraţi, la aceea vreme, nişte proteze oculare, obiecte medicale necesare pentru şaşii” explică el. În scurt timp îi vine ideea să creeze propriile sale rame, nişte rame plăcute din punct de vedere estetic şi confortabile.

În 1978, îşi lansează propria companie, fără a face vreun calcul prealabil sau un business plan pentru că „în aceste aventuri, singura regulă este să ai voinţa şi curajul de a începe” ne spune el. Alain desenează propriile sale machete şi le fabrică sub marca Mikli, porecla sa din copilărie. Cum s-a apucat el de design, ţinând cont că nu are studii în acest domeniu? „ Eu cred că designul nu se învaţă. Nu ştiu întotdeauna să desenez. În schimb ştiu sa-mi exprim dorinţele. Cred că cel mai important lucru atunci când creezi este dorinţa de a împărtăşi, de a surprinde şi de a-i bucura pe ceilalţi”. Acest simţ înnăscut al generozităţii l-a încurajat să se lupte pentru a se face cunoscut atât in lumea opticienilor cât şi în presă. Alain chiar s-a îndrăgostit nebuneşte… de produsul său! El îşi dă seama de caracterul deosebit al acestui obiect, singurul care îmbracă privirea, „această oglindă a sufletului”. Alain crede că ochelarii dezvăluie personalitatea şi pornind de la această idee explică succesul companiei sale prin faptul că a conştientizat această particularitate. „Cred că am descoperit un sentiment pe care concurenţii şi colegii mei nu l-au căutat niciodată. Pentru ei, rama rămâne un obiect lipsit de importanţă” spune el.

După 30 de ani, se pare că partida a fost câştigată. Ramele sale sunt cunoscute în lumea întreagă. Un fapt fără precedent este reprezentat de multiplele sale colaborări cu creatori şi designeri, precum Philippe Starck, colaborări care dau ochelarilor săi o nouă dimensiune şi anume aceea de obiect de artă. Să nu credeţi însă că Alain se mulţumeşte cu atât! „ Munca mea, până în prezent, mi-a dezvoltat aptitudinile şi cunoştinţele. Am avut nevoie de 30 de ani ca să-mi învăţ meseria. Ori, abia atunci când stăpâneşti foarte bine o meserie eşti cu adevărat capabil să produci ceva diferit”.

El îşi lasă compania administrată de un fond de investiţii: „ Am devenit astăzi un simplu şi pur optician” Alain nu vrea să se ocupe decât de esenţial, adică de creaţie, pentru a ajunge la  produsul ideal pe care îl are în minte. De fapt, „ochelarii sunt fabricaţi în acelaşi mod şi pe baza aceloraşi principii ca acum 100 de ani: două „braţe” pe urechi. Va veni vremea într-o zi să reinventăm totul”.

Creatorul nostru ştie ca până la această revoluţionare a domeniului va mai trece o vreme, aşa că pentru viitorul apropriat are în plan modernizarea mărcii Vuarnet pe care tocmai a preluat-o. O parte din timpul său este dedicată actelor caritabile, în special în Armenia. Printre alte acţiuni de ajutorare a nevăzătorilor sau orbilor el participă şi la o acţiune iniţiată de Uniunea Medicilor Armeni din Franţa care constă în distribuirea de ochelari pentru că „ persoanele trebuie să se integreze în societate iar pentru asta ele trebuie să poată munci şi citi. Armenii lucrează foarte mult manual iar cei care îşi pierd vederea îşi pierd şi locul de muncă.” Între 1500 şi 2000 de persoane beneficiază anual de ajutorul său preţios.

Fiind încă fidel nonşalanţei pe care a moştenit-o încă din copilărie, Alain, nu uită să-şi trăiască viaţa. În prezent el locuieşte în afara Parisului şi îşi cultivă pasiunea pentru maşinile vechi, precum Panhard sau Simca. Tocmai şi-a deschis un atelier de reparaţii auto la Thoiry, atelier destinat proprietarilor unor astfel de maşini de colecţie pe care Alain le poate restaura. Realitatea se întâlneşte aici cu ficţiunea: „Garajul Mikli, pentru întreţinere şi reparaţii” vă aşteaptă de azi înainte cu braţele deschise!

După France Armenie

Traducere de Silvia Terzian

by Redactor