OPINII / SUPUNEREA EXPLOZIVĂ

Un psiholog nota că  țipatul este expresia lipsei de argumente. Desigur, se presupune că e vorba de persoane care de obicei recurg la argumente și dialog. Atunci însă când într-un videoclip un jihaddist țipă din răsputeri că împotriva dușmanilor islamului singurul limbaj adecvat este cel al armelor…nu ai ce spune și, nevoit, recurgi la apărare. Armată. Disperarea extremă duce la nebunie. Iar răspunsul e pe măsură.

Acum desigur, năvalirea musulmanilor, pâna în prezent, nu se califică drept o migrație a popoarelor. Este o fugă, nu o emigrare, un refuz de a fi un actant al unei stări de război care se prelungește dicolo de rezistența normală psihică și materială a unui grup. Grup care nu vede în acest conflict armat expresia intereselor sale vitale. Lupele din Siria se duc în numele unor socoteli situate undeva în afară țării. Dacă însă situația asta anormală se prelungește, fenomenul își va schimba alura devenind altceva, mult mai grav și amenințător. Fuga aceasta, caracterizată straniu prin componența majoritar a bărbaților tineri, fără familii și fără avutul îndesat în boccele, așa cum știm că erau alcătuite caravanele de refugiați europeni din timpul celui de al doilea război mondial, ridică semne de întrebare. Iar căpeteniile europene nu sunt pregătite să privească destul de departe și să ia decizii cu efecte rezultative peste ani.  Cărpăcelile politice pompieristice dezamăgesc și provoacă stupoare în rândul cetățeniler europeni cu scaun la cap. Iar deruta ezitantă a oamenilor de stat europeni aduce apa la moară celor care au transformat violența într-un  sport.

Iar această bulversantă stare de fapt este exploatată, în fel și chip, de elemente de tot felul care urmăresc o multitudine de interese particulare. Interesele   acestea, uneori disjuncte, converg (paradoxal sau nu) totuși în a permanentiza  cooperant violența și războiul în Siria. Prin urmare asistăm la un cerc vicios din care unica ieșire (pacea negociată)  este tocmai cea pe care o evită toți actanții care mizează pe un joc de sumă nulă. Or asta duce spre direcții greu de prevăzut și încărcate cu pericole.

Perspectiva ca în orice moment situația să poată scăpa de sub control este sumbră, și ceea ce are nevoie acum Europa este luarea unor decizii ferme dar nu nesăbuite. Este necesar un pachet de acțiuni aplicate simultan care să demonsteze forța Europei, dar nu doar cea militară ci și cea a capacitătii de a negocia. Metoda  c1/c2  unde fiecare parte câștigă câte ceva este firește calea de urmat. Chiar dacă armele europene vor elimina cei 30000 de fanatici, nu avem garanția că nu vor apare alții. De aceea demonstrațiile de putere trebuie folosite doar pentru a forța mâna teroriștilor să negocieze. Asta va detensiona starea de lucruri și atunci se poate face pasul următor, și anume runda a 2-a a negocierilor pentru un nou stadiu de detensionare.

Să ne amintin că PKK nu a fost zdrobit la timpul său ci șeful acestuia a fost abil capturat apoi încarcerat după care s-au lansat zvonuri menite să-l discrediteze în ochii adepților săi. PKK a avut nevoie de o lungă perioadă să se refacă și astăzi arată diferit de ce era. Iată o mișcare abilă. Este imposibil să se repete?

Jihadiștii nu trebuie umiliti ci convinși să coopereze astfel ca sa aibă și ei de câștigat prin satisfacerea unor revendicări rezonabile dacă le au. Detensionarea și nu zdrobirea este calea. Apoi instituirea unui sistem, acceptat în consens, de urmărire a respectării înțelegerii poate aduce mai departe un status de liniștire a arealului de foc din orientul mijlociu.

Amalgamul de religii din zonă (alawiți, aleviți, șiiți, sufiți, siuniți, creștini, yezidi etc) face dificilă orice misiune dar acesta e terenul pe care trebuie parcurs drumul ce duce către pace. Lașitatea asasinilor, cărora le este frică să se confrunte cu forțele armate și trag în neștire în cetățenii dezarmați la întâmplare, vine încă din vechime când s-a inventat în orient tehnica masacrării populației civile.

Armenia stă pe marginea acestui cerc de foc într-un echilibru fragil, dar face parte dintr-un sistem de țări cu varii implicații într-un potențial conflict multilateral anevoios de gestionat.

Furia rușilor e de înțeles. Furia francezilor la fel. Germania pare să aștepte ca  un Bruder Johan  să tragă clopotele…Americanii încearcă să rezolve algebra complexă a ghemului lor de interese petroliere, strategice, politice, militare, economice și financiare, votul Congresului, imaginea, statutul lor de putere politică și economică ușor dar vizibil periclitată, dar ecuațiile au prea multe variabile cunoscute și necunoscute. Și lumea ,divizată, plutește periculos într-un spațiu minat de imprevizibil.

Fanatismul orb folosește tocmai aceasta armă unică ce o are: imprevizibilul. Restul se poate cumpăra de pe piață care e saturată de AKM-47 și materiale pentru tot felul de improvizații  explozive. Apare evident nevoia de cooperare profesionistă a serviciilor și nu noi suntem cei care trebuie să le sugereze căile de urmat. Ele au la îndemână tehnologia din care o parte nici nu e cunoscută publicului.  Și fondurile cunoscute și necunoscute  ce trebui folosite judicios.Și nu ne referim doar la partea de hard. Să ne amintim de colonelul Lawrence. Sau de căderea Troiei. Sau de lamaismul care a surclasat zidul chinezesc în favoarea Chinei. Sunt fapte de demult, dar oamenii nu se schimbă prea mult. Doar tehnologiile.

Ce lipsește, ce nu e cum trebuie că suntem în situația de a asista la momente de derută, de panică uneori, đe măsuri spectaculare sau manifestații inutile? Acta non verba!. Imperiul otoman, chiar în epoca sa de declin, a jucat Europa pe degete tocmai pentru că ea nu era unită. Trebuie să asistăm, mutatis mutandis  la repetarea acestui scenariu? Din păcate UE, așa cum ne arată faptele, nu e foarte U și riscă, ne-o sugerează evenimentele, pe cale de consecință să nu mai semene nici cu E.

Europa este o uniune tolerantă deoarece urmărește și pe această cale să consolideze legăturile dintre țările europene componente. Islamul ( în traducere=supunere) este o doctrină intolerantă față de cei ce nu aderă la islam. Segmentul de cerc de pe steagurile islamice nu reprezintă astrul nopții ci sabia lui Mahomed. Iar steluța cu 5 colțuri cele 5 părți ale lumii ce urmează a fi cucerite. O înțelegere între cele două civilizații ireconciliabile teoretic poate fi concepută doar prin acceptarea unui statut de toleranță RECIPROCĂ. Abordarea unilaterală echivalează cu violența explozivă.

Reuniunile capetelor investite cu încrederea populară trebuie să livreze opiniei publice nu o literatură de comunicate veștede ci acțiuni coordonate, vizibile sau nu, dar a căror rezultat concret să fie  instaurarea unui climat de non-beligeranță și o consolidare a Uniunii de natură să impună prestigiul și respectul fără de care Europa nu-și mai poate asigura stabilitatea.

 A.Sahaghian

by Mihai Stepan Cazazian