Atunci când destinul învinge

Arshile Gorky – Artistul și mama

Cine crede că există moarte, se înşală. Este doar savoarea vieţii cum spunea marele Cioran. Nu este nimic altceva decât o prelungire a vieţii, o despărţire, de fapt o plecare mai mult sau mai puţin grabnică. Duminică, am înţeles că eu pierdusem, pierdusem lupta cu destinul. Lângă patul de spital, mama mi-a comunicat prin ochii ei de armeancă pur sânge hotărârea luată.

Împotriva voinței mele şi a personalului medical, mama îşi luase deja biletul, doar dus. Perfect conştientă, n-a suportat prea mult umilinţa terapiilor intensive, adică a firelor legate la aparate şi mai ales a pantalonilor care înlocuiesc toaleta. În zorii zilei de luni mama s-a eliberat, trecuse deja graniţa.

Aşa a plecat mama, acolo, în neant, simplu, în demnitate, luându-şi cu ea doar bagajul creştinesc.

Câteodată, seara, când privesc spre cer văd o stea care-mi zâmbeşte, aşa a dorit mama, precum Laura Stoica, să aibă o stea, numai a ei.

Şi să vă mai spun ceva, cum poate fi legătura dintre mamă şi fiu atunci când poţi comunica doar cu ochii, cu totul specială, la noi, la armeni, o relaţie ce nu poate fi explicată şi nici tradusă în nicio limbă. Ea circulă prin vene, este însuşi destinul.

Aşadar, dragi românce, neveste de armeni, să nu încercaţi să vă puneţi de-a curmezişul împotriva destinului, învinge întotdeauna.

Astăzi, când scriu aceste rânduri, mi-aduc aminte de genialele versuri ale mult controversatului Adrian Păunescu:

Cine are părinţi…

Aşa este, cine are părinţi are trecut, spunea tot marele Cioran, adaug eu, cu permisiunea maestrului, şi viitor

Aşa a fost mama, parcă ruptă din cer şi pentru mine, de ce nu, chiar întruchiparea Domnului pe Pământ.

Sergiu Vartan

12.02.2016

by Mihai Stepan Cazazian