Erevan/ Cursurile de vară ‘’Diaspora’’ (Spyurk)
Poveşti tonice şi fotografie de moment
În prezent, în lume, conform statisticilor, există unsprezece milioane de armeni. Realităţile istorice şi ulterior cele economice ca şi cutremurul din 1988 au determinat răspândirea acestui popor pe toate meridianele globului. În Republica Armenia trăiesc aproape trei milioane, în Artsakh o sută cincizeci de mii, iar în regiunea Javakh din sudul Georgiei o sută douăzeci de mii. În aceste spaţii, dar şi în Iran şi Federaţia Rusă, se vorbeşte în cadrul acestor comunităţi numeroase limba armeană orientală. În celelalte state, precum Austria, Franţa, Germania, Grecia, Italia se vorbeşte limba armeană occidentală. La ora actuală, numărul şcolilor private cu predare în această limbă este mic, ele fiind situate mai ales în Canada, SUA, Argentina şi Franţa.
Cei din diaspora consideră problema identităţii importantă, contribuie la conservarea şi extinderea patrimoniului lor cultural, păstrează tradiţiile şi se simt legaţi de soarta Armeniei. Având în vedere aceste aspecte, Ministerul Diasporei din Republica Armenia şi Universitatea de Stat din Erevan, începând din 2012, organizează cursuri intensive de limbă şi cultură armeană. La ediţia a şasea, desfăşurată în perioada 3-29 iulie 2017, au participat două sute şaizeci şi doi de cursanţi din douăzeci şi şapte de ţări. În general cei mai mulţi cursanţi sunt din Rusia şi Georgia, dar în mod constant creşte numărul celor care vin din Brazilia, Canada şi SUA. În primul an de studiu cazarea este asigurată de Ministerul Diasporei la hotelul Shirak situat în centrul capitalei Armeniei.
Cursurile se desfăşoară la Universitatea de Stat din Erevan, la Facultatea de Relaţii Internaţionale şi sunt coordonate din 2016 de profesorul de istorie Mher Hovannisyan. Dăruirea, pasiunea, munca asiduă şi răbdarea dascălilor, ambilitatea voluntarilor, seriozitatea şi implicarea studenţilor conduc la succesul acestei şcoli de vară. Programul complex include cursuri concepute într-o perspectivă comunicaţională, ateliere de lucru, conferinţe, întâlniri cu personalităţi, vizite la muzee, mănăstiri şi participări la diferite evenimente. Toate acestea contribuie la îmbogăţirea cunoştinţelor participanţilor şi la familiarizarea acestora cu viaţa din Armenia. Memorabile sunt şi cursurile de dans armenesc tradiţional conduse de Gagik Ginosyan, directorul artistic al ansamblului folcloric Karin. Talentul, stăruinţa, şi ingeniozitatea acestui artist-pedagog de o vitalitate uimitoare sunt pilduitoare. De altfel, membrii acestui prestigios ansamblu, plini de energie şi har, din mai până în septembrie, pot fi întâlniţi fiecare an, în parcul din faţa Complexului Cafesjian, la Cascadă, pentru a iniţia doritorii în tainele dansului armenesc.
Şcoala de vară oferă cursanţilor şi posibilitatea de a intractiona, firesc şi degajat, cu studenţii sosiţi din toate colţurile lumii, în această mică planetă a armenităţii care e un factor catalizator, o platformă care aduce laolaltă culturi şi estetici diferite, menită să favorizeze schimburile de idei. Temele abordate sunt diverse, de la importanţa cunoaşterii valorilor armeneşti la solidaritate şi toleranţă.
În plus, fiecare excursie organizată după terminarea cursurilor oferă multe surprize culturale ca şi descoperirea locurilor definitorii pentru Armenia. De la clădirile rezidenţiale de pe Northern Avenue la zonele neatinse de modernitate, de la Matenataran la Centrul Tumo pentru tehnologii creative, de la templul Garni la mănăstirea Geghard, de la Catedrala din Ecimiadzin la ansamblul Zvarnots, de la muzeul Komitas la Panteon, de la Complexul Memorial Țițernakaberd la Yerablur, toate alcătuiesc un repertoriu bogat de trăiri, senzaţii şi imagini aparte. Această experienţă autentică, preţioasă în care acceptăm cu uşurinţă noutăţile din sud-vestul Asiei şi ne impregnăm de culorile acestor locuri reuşeşte să ne modeleze, să ne schimbe pe dinăuntru. Efectul binefăcător al limbii armene, aerul relaxat al discuţiilor, savoarea preparatelor tradiţionale sporesc dorinţa de a reveni în Armenia, o ţară atât de mică care doreşte să devină mai vizibilă, să câştige notorietate, în pofida dificultăţilor şi a situării sale în preajma convulsiilor din Orient, dar şi a stărilor tensionate din Europa.