O corabie armenească pe oceanele lumii

În comunitatea armeană din Melbourne, în zilele de 21-25 aprilie s-a stârnit o furtună: acea furtună a adus Armenia în Australia. E drept, din 30.000 km² numai 80 m², şi aceia sub forma unei corăbii, dar ea se numea ARMENIA şi purta însemnele armeneşti: alfabetul, crucea, simbolul eternităţii. Şi mai ales opt temerari marinari, care porniseră să cutreiere lumea.

Nu era prima oară că aceştia navigau cu o corabie armenească: povestea începe în 1985, când un armean pe nume Karen Babaian, reputat navomodelist în URSS, a înfiinţat clubul de cercetări nautice <Ayas>. Membrii clubului au început curând să construiască o corabie de lemn, după miniaturile şi desenele din manuscrisele medievale păstrate în biblioteca Matenadaran din Erevan. Aşa s-a născut <Cilicia>, care nu putea să poarte alt nume, de vreme ce Ayas a fost cel mai important dintre cele 24 mari porturi ale Armeniei Mici (Ciliciene), în care acostau peste o mie de nave, îndeosebi comerciale. Iar pe corabie au fluturat pentru prima oară împreună stindardele Armeniei şi Arţakhului, care au călătorit astfel pe oceanele lumii în 2004-2006.

<Cilicia> a fost pionierul navigaţiei moderne într-o Armenie fără ieşire la mare şi i-a urmat mai perfecţionata şi sofisticata <Armenia>. Şi echipajul de pe nava anterioară s-a mutat cu arme şi bagaje pe noua navă, care şi-a început lunga circumnavigaţie, luându-şi ca protector pe Mesrop Maştoţ, creatorul alfabetului armean, întrucât avea ca scop vizitarea coloniilor armeneşti din diasporă, care au păstrat limba maternă. Şi iată, după şase luni, <Armenia> a ajuns şi a ancorat în Australia, iar prima ei escală a fost Melbourne.

La amiaza zilei de vineri 22 aprilie, pe docul 35 din Port Melbourne erau adunaţi câteva zeci de armeni care doreau să întâmpine <Armenia>. Şi au întâmpinat-o cu drapele tricolore şi cu cântece, dar mai ales cu entuziasm şi cu emoţie, odată ce Patria vizita Diaspora. Şi au întâmpinat-o cu pâine şi cu sare, iar ieromonahul Kirakos Davtian a binecuvântat nava, echipajul şi sosirea lor, urându-le bun venit. În numele navigatorilor a vorbit şeful expediţiei, Zori Balaian, pe care nu e nevoie să-l mai prezentăm, deşi e greu să-i precizezi profesia: medic, ziarist, scriitor, publicist, călător, explorator, marinar, poate că pe viitor chiar astronaut, dar într-un cuvânt – patriot. Alături de el se aflau, pe punte, ceilalţi membri ai echipajului.

Următoarea întâlnire cu navigatorii armeni a avut loc în seara aceleiaşi zile, în sala bisericii armeneşti Sf. Născătoare, unde veniseră numeroase persoane ca să-i cunoască direct pe oaspeţi. Într-o atmosferă caldă şi destinsă, au făcut cu toţii schimb de opinii şi de păreri, iar Zori Balaian,

după ce a împărţit autografe, i-a prezentat unul câte unul pe membrii grupului, făcând şi mai intimă cunoştinţa cu ei: Samvel Carapetian (căpitan), Armen Nazarian (locţiitor), Hayk Badalian (şef de cart), Muşegh Barseghian (boţman), Samvel Sargsian (radiofonist), Vahan Matevosian (cârmaci principal), Sarghis  Guzanian (bucătar). Bineînţeles, n-au lipsit bucatele şi băuturile, ceea ce a făcut şi mai plăcută seara.

Debarcaţi pe uscat, într-o comunitate armeană din diasporă, musafirii au dorit să vadă… Araratul. Ca atare, sâmbătă ei au călătorit – de data asta cu mijloace de transport terestre – spre Ararat, adică spre acel munte în apropiere de Melbourne care din cauza asemănării a fost botezat cu numele masivului biblic şi armenesc şi la poalele căruia se află o localitate cu acelaşi nume. Desigur, în memoria lor, fotografia făcută în faţa muntelui va rămâne o amintire preţioasă şi aparte. Revenind în mijlocul comunităţii armene din Melbourne, ei au participat la slujba duminicală de Paşte, împărtăşind ofranda sărbătorească a credincioşilor locali.

Orice început are şi un sfârşit. Iar sfârşitul acela a venit luni, când de la acelaşi doc <Armenia> avea să plece din Melbourne, dar nu din Australia, din moment ce următorul popas avea să fie Sydney. De astă-dată, în faţa corăbiei erau adunaţi parcă mai mulţi armeni, probabil incluzând noi cunoştinţe şi prieteni. De-acum oaspeţi şi gazde erau amestecaţi şi pe vas, şi pe ţărm, iar discuţiile continuau cu patimă şi cu… regrete. Până ce a sosit clipa ridicării ancorei şi ieromonahul Kirakos i-a binecuvântat pe <armenieni>. Şi, când a pornit la drum, în cele din urmă nava a devenit corabie cu pânze, demnă de acest nume: suplă şi mândră, vela tricoloră s-a înălţat spre bucuria celor de faţă, al căror patriotism parcă a fost în acest fel pecetluit. Drum bun, <Armenia>!

Sergiu Selian

(Corespondenţă din Australia)

by Sergiu Selian