STAREA  DE  FAPT. GENOCIDUL LUI  LEMKIN ȘI  PĂGUBOASA   AUTOVICTIMIZARE

            Care este  cadrul discuției?

            Națiunea Armeană.

            O națiune care trăiește exilată (din 1915-1920) , risipită in peste 65 de state, în proporție de circa 75% iar doar restul în Republica Armenia și Republica Artsakh. Teritoriul său ancestral este sub  o prea îndelungată ocupație . Ocupația însă nu generează proprietate.

            Această stare de fapt nu trebuie uitată, chiar dacă șansele de a o aduce la normalitate sunt foarte mici în momentul actual.

            Națiunea Armeană a fost victima masacrelor genocidare de la sfârșitul sec. 19 și începutul sec 20.  Este vorba de crime împotriva umanității, masacre în masă, politici de exterminare, exiluri. Raphael Lemkin a reunit și sintetizat aceste crime într-un singur termen conferindu-i însă un conținut juridic precis, definit apoi în documentele parafate de ONU, care este necesar sa fie consultate înainte de folosirea termenului de genocid spre evitarea confuziilor. De exemplu masacru nu înseamna neapărat și genocid. Mai întâi etimologic, reamintim pentru cei care poate au uitat, acest termen este compus din doua cuvinte: gen și cidere, adică uciderea selectiva pe criterii de gen (politic, cultural, religios etc). Ginghis Han ucidea tot ce mișca în fața năvaliriilor sale de cucerire fără deosebire de vre-un gen oarecare. A comis crime împotriva umanității, masacre etc dar nu genocid în sensul acestui termen de specialitate juridic. Timur Lenk (Tamerlan) a pustiit vaste teritorii masacrând populații întregi. Dar el nu a ales. A fost un criminal al istoriei prin masacrele comise.Dar nu putem vorbi de genocid în sensul definit de Lemkin. În schimb Stalin care a organizat Holodomorul, în scopul de a impune colectivizarea în Ucraina știa bine ce face. Chiaburii erau cetățeni ai statului condus de el și au fost condamnați la moarte prin înfometare. Este vorba de circa 8-10 milioane de oameni, după unele surse. Stalin  a ales. Abdul Hamid care s-a temut că populația armeană va urma exemplul grecilor (1828)  și se va desprinde de imperiul Otoman, a organizat măceluri locale  pentru de a menține populația armeană sub 20%  din total  scop în care făcea colonizări cu ceceni, uzbeci, cerchezi și bosniaci și în plus a înființat trupe de pușcăriași eliberați înarmați din arsenalul armatei numiți hamidie  care comiteau crimele. Ținta erau deci armenii. Era deci o acțiune de genocid. Grecii și caldeenii nu erau (încă) în obiectiv.

            Dacă armenii doreau inlăturarea lui Abdul Hamid deoarece el îi omora pe armeni, Junii Turci (JT) doreau să-l înlăture pentru că el îi omora pe armeni prea lent. Asta  nu au ințeles partidele armenești de au bătut palma cu JT. Le trebuia proverbul românesc care zice că lupul își schimbă părul dar năravul ba. JT au venit la putere printr-un puci și au instalat un regim dictatorial. Genocidul l-au planificat ,în mare, la congresul secret dela Salonic In 1910. Statistic în 1914 Turcia număra 7-8 milioane. Din acestia armeni erau 2,4 milioane (1884, recensământ cu specialiști germani) iar dacă mai scădem și kurzii cred că raportul armeni/turci era contrabalansat. Dar.

            Dar turcii aveau armata, jandarmeria, armele, justiția, adminstrația, controlul infrastructurii, navigația, relațiile directe cu puterile europene. Numai Franța avea interese economice în diferite domenii (bancar, comercial, minier / cărbune, crom, cupru, argint ș.a./ , portuar, plantații de bumbac și citrice etc) în valoare (recalculată la cursul de azi) de  peste 80 miliarde dolari, din care numai în căi ferate 245 milioane dolari. (R. Gontaut, 1924, Plon). Armenii nu controlau nimic din toate acestea .

            Comitetul Uniune și Progres a decis purificarea etnică  (Soykirim) a peninsulei Asia Mică unde  trăiau mai multe etnii cu diferite religii, prin sloganul Turcia Turcilor! , adică prin masacrarea șîi exilarea tuturor ne-turcilor, cu excepția kurzilor, problemă ce au trimis-o în viitor. Ținta principală erau armenii care aveau veleități de autonomie și capacitatea de a o obțne. Planul a fost minutios întocmit (declarația lui Talaat către Morgenthau). Mai întâi poporul armean a fost privat de conducători (decapitarea) prin masacrarea elitelor intelectale si asimilate acestora. Pe 24 aprilie 1915 nu numai câteva sute de intelectuali din Istambul au fost ridicați și masacrați, dar acțiunea a avut loc în toate localitătile din Turcia unde chiar si in sate tinta era preotul, invătatorul și alți asimilați acestora. Totodată armenii au fost lipsiți de bratele lor :tinerii. Pentru prima dată erau încorporați și creștinii. Firește nu li s-au dat arme, ei foloseau târnacopul și lopata pentru calea ferata Berlin-Bagdad. Apoi declarați trădatori împușcați conform legislației militare pe timp de război. Negustorii și alți notabili invitați la primării pentu consfătuire, arestați ,legați și aruncați în prăpastie ca hrană vulturilor si animalelor  sălbatice. Poporul armean deci nu mai avea nici picioare. Acest ciot, decapitat, făra mâini și făra picioare, alcătuit din femei , copii și bătrâni a fost dislocat și mânat pe drumuri fără alimente și fără apă, până la epuizare la îndemâna kurzilor așiret. Mai mult de trei sferturi au căzut pe marginea drumurilor sau au fost aruncați în fluviul Eufrat. O parte a reușit să fugă care încotro. Pentru masacre opera o organizație secretă alcătuita din pușcăriasi eliberati special din pușcării înarmați din arsenalale armatei și condusă de medicul Shakir.

            Astfel Turcia asasina proprii săi cetățeni aleși pe criteriul etnic. Criteriul religios era adițional, având ca scop doar atragerea unei părți a civililor avizi de prădăciunile ce li s-au permis. Deoarece membrii CUP, erau atei.

            Toată orchestrarea era condusă sub pretextul strămutării din zonele de război în fapt toată Turcia era supusă deportărilor populației armene.

            Hitleriștii au procedat în mod analog. Ei au nimicit proprii cetățeni aleși pe criteriul etnic:evreii. Și aici criteriul religios a fost secundar. Evreii din Polonia, cucerită de Germania nazistă deveniseră si ei cetățeni germani, Lor li s-a aplicat același regim genocidar.

            Așa dar prin genocid în sensul dat de Lemkin înțelegem lezarea dreptului la viață (limitare sau chiar negare) a unui grup etnic, politic sau religios chiar dacă se află sub juridicția statului genocidar care, prin constituție, se obligă să-și protejeze supușii. În acest sens este definit termenul științific din dreptul penal internațional care a fost introdus în Declaratia ONU privind prevenirea și pedepsirea crimei de genocid, elaborată în 1948 și adoptată în 1956 de aproape toate statele membre  care au semnat-o, Turcia fiind printre primele 20 state care au semnat si parafat acest act.

            Utilizarea acestui termen în alt context este o inexactitate . Ginghis Han sau Tamerlan ori Attila nu urmăreau o purificare etnică. Ei masacrau deavalma tot ce le stătea împotrivă comițând crime contra umanității etc dar noțiunea de genocid presupune o selecție.

*

                 Literatura privind genocidul antiarmean se poate clasifica în patru secțiuni:  a/ memorialistică b/ istorie și sursologie,  c/ beletristică  și o secțiune mai redusă, d/ juridică. Primele trei secțiuni, covârșitoare ca volum, prezintă și deplâng fapele, crimele, urmările. Armenii sunt prezentați ca victime, iar în ceeace privește pe armenii trăitori în  diaspora  ca victime supuse stării de desțărare. Postura de victimă, defensivă prin definiție, nu situează partea armeană pe poziții din care să rezulte instituirea dereptății, aplicarea justiției asupra stării de fapt, cu scopul de a anula fructificarea rezultatelor măcelurilor extinse și a exilului, adică a genocidului. Mai mulți autori au sesizat  acest fapt și printre ei putem cita pe cunoscutul profesor Raymond Kevorkian din Franța, care s-a exprimat recent pe FB spunñd că a sosit vremea să adoptăm poziția revendicativă de a cere reparațiile cuvenite la care are dreptul un popor abuzat de un regim pucist, venit la putere în cadrul imperiului Otoman prin răsturnarea ordinii de stat existente la acea dată. Acest regim pasager a târât  Turcia într-un război păgubitor, a distrus economia țării, a jefuit cetățeni pașnici (iar valorile și bijuteriile jefuite le-a însușit în folosul partidului pucist, în loc șă le predea statului), a maltratat ba chia a ucis cetățeni pașnici producând multe suferințe. Am citat din capetele de acuzare ale procurorilor proceselor Curții Marțialre de la Istambul care a funcționat în 1919-1920, și care a judecat pe baza mărturiilor dar și a unor telegrame-ordin  emise de guvernul pucist, pe care unii acuzați nu le-au distrus conform instrucțiunilor ci le-au ascuns spre justificare. Astfel imperiul Otoman însuși condamna crimele comise mai ales în anii războului (ww1).

            Turcia modernă însă neagă cele petrecute.

            De ce?

            Nu Turcia modernă a planificat și pus în aplicare uriașa crimă care a ucis și exilat un popor care trăia de milenii pe meleagurile în care s-a născut și unde  a creat o civilzație care apoi a devenit ținta distrugerii și distorsionării arbitrare. Dar atunci când sare în apărarea foștilor puciști (Junii Turci) Turcia modernă  ipso facto  preia  asupra sa responsabilitatea crimelor comise de alții devenind astfel răspunzătoare laolaltă cu puciștii din imperiul Otoman. Nu ne putem explica această poziție, aparent stranie, decât dacă ne gândim că tocmai Turcia modernă este beneficiara rezultetelor genocidului antiarmean și are datoria morală să mediteze asupra reparațiilor la care are dreptul poporul armean conform dreptului gentilic și prevederilor dreptului penal internațional.

            Prima reparație, cea de căpetenie, este prezentarea de scuze, în numele puciștilor, fața de națiunea armeană care este partea lezată, recunoașterea vinovăției făptașilor din 1915 și urm.

            Încăpățânarea cu care neagă acceptarea termenului de genocid aplicat la măcelurile planificate etapizat ( intelectuali, tineri apt combatanți, negustori-notabili etc și apoi restul-femei,bătrâni-copii) și se ascund sub alte terminologii ce nu figurează în textul delarației ONU, poate ușor fi înlăturată prin adoptarea unei anexe la declarația ONU în care termenele echivalente în alte limbi să fie echipotente cu termenul englez de genocide. Adică echivalent cu ցէղասպանություն (arm), genocide (fr),Volkermord (ger), narasanhaar (hind), genotsid (id), genocidio (sp. it.) pay gyakusatsu (jap), fajintas (magh),ludobojstwo (pol) soykirim (turk) folkmord (sued), genoktonia (gr) ș.a.m.d.

            Copilul care nu țipă rămâne nemâncat, este un înțelept proverb românesc. Nimeni nu se va obosi să ne ofere compensații pentru ce ni s-a răpit și este cu cale să ni se restitue. Nimeni decât noi înșine putem fi aceia care să ceara în numele dreptului penal internațional reparațiile cuvenite.

            Omul nu stăpânește forțele naturii. E prea slab. Dar omul poate dirija-folosi, fortele naturii astfel ca acestea să-i fie de folos. În mod analog și in politică poate fi aplicat acest adevăr. Așa a procedat Ben Guryon care a fost omul potrivit, la locul potrivit și la momentul (am putea chiar spune clipa) potrivit pentru a declanșa forțele care au condus la starea ce făcea posibilă independența. El s-a sprijinit pe declarația Balffour, (veche de circa 20 de ani) dar a mizat pe realitățile momentului. Și a câștigat! Trebuie să învățăm din succesul altora și din greșelile noastre. Astfel încât, atunci când vine clipa să fim pregătiți.

            Avem datoria să medităm asupra viitorului nostru, a Națiunii Armene,  astfel ca să nu ne ardă obrazul de rușine că am ratat posibilitatea de a face ceva în sensul celor de mai sus, dar am preferat să stăm deoparte și sa nu fim în stare să dăm un răspuns urmașilor noștrii.

ARPIAR. S.

by Mihai Stepan Cazazian