NOTE DE LECTOR / Krikor Balakian : “Ruinele Aniului”

Krikor Balakian (1876, Tokat – 1934, Marsilia) a fost cleric armean originar din Armenia apuseană. A slujit cu rang de arhimandrit superior și apoi de episcop, având funcții temporare de vicar și de eparh în diferite dioceze (Kuzguncuk, Bilecik, Kastamonu, Manchester, Londra, Marsilia etc). A studiat ingineria și ulterior teologia la Berlin. A fost reprezentant catolicosal, secretarul personal al Patriarhului de Constantinopol, Maghakia Ormanian, administrator superior al Bibliotecii naționale armene din Constantinopol. A avut înclinații literare datorită cărora a fost implicat în viața culturală armeană. În cursul Genocidului armenilor, a fost arestat și deportat, dar a reușit să scape și s-a înapoiat la Constantinopol. După armistițiu, a făcut parte din delegația armeană participantă la Conferința de pace din Paris. A fost citat ca martor la procesul din Berlin al lui Soghomon Tehlerian, justițiarul armean care îl asasinase pe Talaat pașa, și depoziția lui ca expert a fost crucială pentru achitarea acuzatului. Manuscrisele scrierilor lui au fost parțial păstrate, unele fiind pierdute. Au fost editate numai două dintre lucrări: Ruinele Aniului (1910) și Golgota armeană (1922 și 1959; versiunea românească a celor două volume a fost publicată de Editura Ararat în 2019 și o recenzie a ei poate fi citită în paginile alăturate, Grigoris Balakian nemaifiind de-acum un nume necunoscut cititorului de limbă română).

După
traducerea în limba engleză și editarea Golgotei armene în 2009, scriitorul
american de origine armeană Peter Balakian, strănepot al surorii clericului, a întreprins o nouă recuperare a operei rudei
sale, publicând tot în engleză prima carte a aceluia sub titlul The
ruins of Ani. A journey to Armenia’s medieval capital and its legacy (Ruinele Aniului. O călătorie spre capitala
medievală a Armeniei și moștenirea ei – Ruthers University Press, New
Brunswick – 2019). Ediția originală, în limba armeană, a apărut în 1910,
publicată fiind de H. Matteosian Press din Constantinopol. Față de lucrarea
întreprinsă anterior, prin editarea unei versiuni engleze pe care Peter
Balakian o semna în calitate de cotraducător și de autor al introducerii,
cronologiei, indexului etc, în noua carte el apare alături de un alt
cotraducător, Aram Arkun, director executiv al Asociației culturale Tekeyan și
redactor la publicația „Armenian Mirror-Spectator”, dar tot ca autor al
introducerii. Ce s-a mai produs, ca modificare 
față de Golgota armeană, este… numele autorului, ceea ce ca opțiune
Peter Balakian justifică și explică în prefața lui: Grigoris a fost numele de cleric al lui Balakian și ca atare a fost
respectată transliterarea conform foneticii limbii armene clasice (menținută în
armeana răsăriteană), în vreme ce Krikor
reprezintă transliterarea conform foneticii limbii armene moderne apusene,
întrucât Balakian a viețuit și activat în Constantinopol și în provinciile
Imperiului Otoman.

            În luna iunie a anului 1909,
Catolicosul (Patriarh Suprem al tuturor armenilor) Matteos II Izmirlian a
organizat un pelerinaj la Ani, capitala medievală a Armeniei Mari. Grupul care
a efectuat călătoria mai cuprindea, pe lângă alți clerici și mireni, pe
reputatul arheolog rus Nicolas Marr, care a făcut îndelungi și detaliate săpături
și cercetări de specialitate la Ani, precum și pe Krikor/Grigoris Balakian. Nu
se cunoaște vreun raport sau vreo dare de seamă oficială din partea
Catolicosatului după această expediție culturală, istorică și religioasă, în
schimb a rămas peste vremuri cartea lui Balakian, nu neapărat ca o relatare a
vizitei făcute, ci mai curând ca o actualizare în epocă a istoriei Aniului și –
după cum arată titlul – ca o descriere a ruinelor care stau mărturie a acelei
istorii frământate.

Este
impresionant că autorii ediției engleze inserează ca omagiu o dedicație făcută „în
memoria săpătorilor din Ani: Nicolas Marr, Toros Toramanian, Hovsep Orbeli,
Aram și Artașes Vruyr, Arșac Fetvadjian ș. a.”

În
introducere, se trece în revistă problematica Aniului ca monument istoric cu
date dintre cele mai recente. Astfel, în 1996, Fundația monumentelor mondiale a
desemnat Catedrala și Biserica Mântuitorului din Ani drept monumente aflate în
pericol și luate sub protecție. Din 2006, colaborarea acestei fundații cu
Ministerul culturii și turismului din Turcia a ridicat chestiunea documentării,
a conservării și – prin metode transparente – a restaurării monumentelor din
Ani. La 21 iulie 2011, Comitetul pentru relații externe al Camerei
Reprezentanților din Congresul SUA a aprobat cu 43-1 voturi rezoluția nr. 306
propusă de comunitățile armeană, greacă și asiriană din SUA privind „impulsionarea
Republicii Turce pentru a proteja moștenirea sa creștină și pentru a restitui
proprietățile bisericești confiscate”. În 2013, a fost sponsorizat un atelier
de o săptămână pentru un grup internațional de specialiști, inclusiv armeni și
turci, pentru evaluarea stării actuale a ruinelor, fiind astfel studiate 28 de
structuri aflate în diferite stadii de vulnerabilitate. În anul următor, a fost
publicat un raport cu titlul Ani în
context. Din păcate, restaurările demarcate în consecință au fost ulterior
oprite, singura biserică la care încă se efectuează lucrări fiind Surb Prkici
(Sfântul Mântuitor). Includerea Aniului, în 2016, pe lista UNESCO a monumentelor
istorice mondiale a dat impuls proiectului de restaurare, Turcia acceptă
această decizie deoarece ea îi ameliorează imaginea în lume și îi dinamizează
turismul, care este o sursă de venit economic.

Peter
Balakian menționează că toponimul Ani a
fost schimbat de turci în Anı (a se
citi Anî, care – amară ironie – în
limba turcă se traduce prin memorie)
și că pe teritoriul Aniului nu există nicio referire la Armenia și la armeni în
inscripțiile de pe panourile explicative (ba există una: acolo unde stă scris
că un cleric armean ar fi detonat o bombă care a distrus moscheea…). Balakian
mai consemnează cazul simptomatic al filantropistului și afaceristului turc Osman Kavala, persoană cu vederi
liberale și democratice, care a vrut să organizeze o expoziție de fotografii
din Ani pentru a stârni interesul, dar drept urmare a fost arestat în octombrie
2017 chipurile pentru a fi pus la cale o conspirație împotriva statului…

Intrând în textul propriu-zis al cărții lui Krikor
Balakian, cititorul parcurge sistematic patru părți în care e structurat
materialul volumului altfel de dimensiuni modeste: Istoria Aniului, Topografia
Aniului, Descrierea ruinelor din Ani, Informații despre Ani – stilul
arhitectonic armean, excavațiile prezente (în acel timp) din Ani, Călătoria
Catolicosului Matteos II Izmirlian la Ani, iar în final un poem despre Ani
(compus din nouă catrene și semnat un
trubadur armean, dar atribuit lui Alexandr Araratian din secolul XIX, și de
consultat la adresa de internet a Aniului – http://www.virtualani.org/ephemera/anipoem1.htm).

Istoria consemnată de autor începe cu cea a dinastiei
armene a Arșacizilor (Arșacuní), care a dat zece împărați bizantini. Menționând
și doi regi bulgari de origine armeană, Balakian omite, însă, pe Ioan Vodă cel
Cumplit/Viteaz și pe ceilalți domnitori moldoveni din seminția aceluia, care
i-au urmat. (Ar fi aici locul de amintit că o biografie romanțată demonstrând
descendența pur armeană a lui Ioan Vodă, Domnitorul armean Hovhannes de
Hovhannes Zatikian, a apărut în limba română în 2018 la Editura Integral din
București, informație și ea omisă, dar în paginile acestei reviste.)

Apoi, istoria se continuă cu cea a Aniului: întemeierea
și înflorirea cetății; vânzarea ei de către Hovhannes-Smbat, fiul marelui
Gaghic I, dar rege slab, întronat în 1020, împăratului bizantin Vasile II,
căruia el i-a lăsat moștenire în scris Aniul, deoarece se temea de acela;
invazia selgiucidă și (de)căderea Aniului.

Capitolul consacrat topografiei, de numai trei pagini,
precizează așezarea și relieful orașului care a fost într-o vreme capitala
regatului armean. Descrierea ruinelor se oprește la câteva obiective importante
de pe teritoriul orașului: zidurile exterioare, Sb. Grigor Lusavorici, Sb.
Prkici, Sb. Arakeloț, Abughamrenț, Gagcașen (Sb. Grigor), palatul Bagratizilor,
reședința Catolicosului, biserica georgiană, citadela, biserica Păstorului,
Goșavank (mănăstirea Horomos, din anul 985).

În paginile rezervate stilului specific arhitecturii
armene, este reprodus un plan vechi al Aniului cu explicații în armeană, după
cum dintre cei care au efectuat săpături și măsurători în acea vreme sunt
menționați Marr, Toramanian, Fetvadjian. Ceea ce este intitulat Călătoria Catolicosului se constituie ca
un jurnal fidel al acestui pelerinaj care, în cartea lui Krikor Balakian, a
devenit o sumară monografie a Aniului. Valoarea istorică a acestei scrieri e
sporită de prezența fotografiilor alb-negru făcute de-a lungul expediției, nu
în ultimul rând cea care îi grupează pe membrii acelei „delegații”
pornite la drum într-un scop patriotic.

Sergiu SELIAN

by Sergiu Selian