Monseniorul Aurel Percă, înscăunat Arhiepiscop Mitropolit de București

Monseniorul Aurel Percă, numit de Papa Francisc în oficiul de arhiepiscop mitropolit de Bucureşti, a fost înscăunat, sâmbătă, 11 ianuarie în cadrul unei Sfinte Liturghii solemne celebrate în Catedrala „Sf. Iosif” din Capitală.
La eveniment au participat reprezentanți ai președinției României, prim ministrul Ludovic Orban, președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu, Victor Opaschi, Secretarul de Stat pentru Culte.

Au fost prezenți ÎPS Nifon al Arhiepiscopiei
Târgoviștei, din partea Bisericii Ortodoxe Române, Dr. Daniel Zikeli,
Episcop-vicar al Bisericii Evanghelice C.A. din România, și Aurel Vainer,
Preşedintele Federaţiei Comunităţilor Evreieşti din România. Arhiepiscopia
Armeană din România a fost reprezentată de Preasfințitul Episcop Datev Hagopian
și Preot Radu Krikor Holca.

Preasfințitul Episcop Datev Hagopian l-a felicitate
pe noul Arhiepiscop și i-a urat ani rodnici în arhipăstorire. Totodată
Preasfinția Sa a mulțumit fostului Arhiepiscop Ioan Robu pentru buna și
îndelungata colaborare între cele două Biserici, Armeană și Romano-Catolică.
Biroul de presă al Arhiepiscopiei Armene din România