CATEDRALA ARMEANĂ / Comemorare Hrant Dink și 30 de ani de la masacrele din Baku
Anul acesta s-au împlinit 13 ani de la asasinarea ilustrului intelectual din Turcia de origine armeană, redactor șef la ziarul AGOS, Hrant Dink și 30 de ani de la masacrele sângeroase antiarmenești din Baku.

Întâistătătorul Eparhiei Armene din România, P.S. Episcop Datev Hagopian, a oficiat duminică 19 ianuarie, a.c. la Catedrala Armeană SFINȚII ARHANGHELI din București, Sf. Liturghie, la sfârșitul căreia a fost efectuată slujbă de comemorare pentru odihna sufletelor celor asasinați.
La Sf. Liturghie erau prezenți:
Excelența Sa, dl Ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Armenia
în România, dl. Sergey Minasyan, președintele U.A.R. dl. Varujan
Vosganian, membrii al comitetului
eparhial și al comitetelor parohiali, reprezentanți ai comunității armene.
P.S. Episcop Datev Hagopian ca motto al predicii Sale a ales cuvintele din Sf. Evanghelie în care se spune: ,,Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, dar care nu pot ucide sufletul; ci temeţi-vă mai degrabă de Cel ce poate să piardă şi sufletul, şi trupul în gheenă’’( Matei 10. 28).
În predica sa P.S. Episcop, a evocat personalitatea
marcantă a intelectualului, ziaristului,
Omului Hrant Dink și importanța enormă
a muncii pe care a efectuat
o El, subliniind în special: ,,Timpul nu
are capacitatea de a vindeca sau a da
uitării acea rană profundă care a fost pricinuită membrilor familiei,
prietenilor, întregii diaspore armene. Asasinarea lui Hrant Dink a fost o violare a dreptului de exprimare liberă, a democrației,
a acelor idei, ale căror purtător era Dink. Fiind un apologet al dreptății, ne ținând cont de amenințări, Hrant Dink, de la toate
tribunele cerea recunoașterea
Genocidului armean, de a nu nega
adevărul istoric și prin poziție negaționistă de a nu
devini părtaș la crimele
efectuate de Junii Turci și autoritățile Imperiului Otoman. Ca și acum o sută
de ani, autoritățile oficiale ale Turciei contemporane au ales o altă
cale de rezolvare a problemei și anume: crimă, asasinat, o cale inumană de a-l
aduce la tăcere pe ilustrul personaj.
Acest asasinat ideologic și politic,
contrar așteptărilor autorităților din Turcia, a avut o influență și un efect
contrar. Hrant Dink a avut sute de mii de susținători ai ideilor sale
și-n Turcia și în întreaga lume. Numeroși intelectuali turci continua și astăzi
lupta pentru transformarea Turciei
într-o țară mai democratică și civilizată…’’.
Întâistătătorul Eparhiei Armene, P.S.
episcop Datev Hagopian, apoi s-a referit la masacrele din Baku: ,,Acele masacre
care au fost săvârșite la Baku asupra populației de etnie armeană, izgonirea
lor, va rămâne veșnic în memoria
colectivă a poporului armen ca o
crimă abominabilă, ca un genocid. Fiecare armean din orice colț al lumii este
obligat să nu uite acele crime savârșite asupra fraților și surorilor lor, de a-și aminti și de a aminti întregii
lumi, de a lupta pentru drepătate și pedepsirea criminalilor, de a lupta și a nu permite repetarea acelor crime care sunt de fapt un genocid.
Deoarece, în memoria noastră
colectivă este vie istoria noastră, poporul nostru va continua să dăinuiască,
să, construiască, să prospere, să-și făurească un viitor luminous. Comemorând pe
victimile acelor crime abominabile, astăzi,
credem, că acele crime săvârșite asupra poporului nostru vor fi condamnate de întreaga omenire. Nepedepsirea
și lipsa condamnării din partea intregii omeniri, în condițiile actuale
duc la noi crime și masacre la a căror
martori suntem’’.

Apoi s-au depus coronae de flori la Hacikarul
ridicat în memoria victimilor Genocidului din curtea Catedralei, unde a ținut o
cuvântare Ambasadorul Extraordinar și
plenipotențiar al Republicii Armenia Sergey Minasyan.
De asemeni, la celelalte parohii din diferite orașe au avut loc slujbe de comemorare.
Ne rugăm pentru odihna
tuturor martirilor rugând mila Celui de Sus.
Memoria celor
drepți fie binecuvântată, amin.
Biroul de presă al Eparhiei Armene din România