„Ciocârlia” – o antologie de proză armeană

Prin anii 1980, îmi propusesem să alcătuiesc, pentru editare, o antologie
de proză armeană de la începuturi până în prezentul acela. Din varii motive, nu
mi-am concretizat gândul cel bun. M-am resemnat, apoi, să risipesc prin
revistele literare românești proze scurte doar de scriitori armeni
contemporani. Mai nou, am adunat un dosar voluminos de proză armeană tânără,
găzduită în timp de generoasa și prestigioasa – din păcate, defunctă – revistă
lunară de cultură din Erevan, „Andin”. Probabil că vor avea aceeași
soartă cu proiectata antologie.

Am
receptat, de aceea, cu interes (și curiozitate) noua apariție editorială de la
Ararat, Ciocârlia, care este un volum de „Proze scurte armene”, cum
glăsuiește subtitlul (sintagma pare, totuși, abuzivă, dacă ținem seamă de
prezența în carte a unor fragmente de roman). Lăudabilă inițiativa și prestația
traducătorului, Arpiar Sahaghian, care este – desigur – și alcătuitorul cărții.
Orice selecție rămâne parțială și subiectivă și trebuie judecată nu în raport
cu o viziune ideală (irealizabilă?) sau cu viziunea altcuiva dinafară, ci între
limitele criteriului decis de selecționer. Iar acest criteriu, în cazul de
față, este – conform celor afirmate de traducător „în loc de prefață” –
acoperirea tematică a unei perioade de „circa 150 de ani, reflectând viața
armenilor din vechea patrie”, adică în mod predominant din Armenia istorică
(apuseană), dar și din centre ale diasporei armene, ca Tiflis, Constantinopol,
Baku, New York, Amsterdam, București etc. Până și atunci când un autor (dintre
cei 23 de scriitori) este originar din Armenia răsăriteană, ba chiar mai mult
sau mai puțin contemporan (vezi Norair Adalian, Axel Bakunț, Derenic Demirgian,
Ovannes Ghucasian, Vighen Heciumian, Avedic Isahakian, Vartkes Petrosian), proza
aceluia este inspirată de istoria armeană uneori foarte veche. (Notă: respect
aici transcrierea numelor în forma statornicită de alcătuitorul ediției, deși
ea suferă de inconsecvență față de normele armenei fie apusene, fie
răsăritene.)

Este de
remarcat „democrația” stilistică a volumului care pare să-și fi propus
acoperirea mai multor subspecii ale prozei literare în cele 30 de narațiuni
incluse, încât, pe lângă epica de factură convențională, avem parte de satiră
prin cei mai de seamă reprezentanți clasici ai săi (Baronian, Odian,
Arpiarian), și chiar de memorialistică, prin paginile fatalmente fragmentare
din cartea amintirilor lui H. Dj. Siruni despre Nicolae Iorga. În definitiv,
așa in nuce cum s-a plămădit această
antologie refuzată ca denominare (dar ceea ce, în fapt, și este, fie că vrea
sau nu „autorul” ei), ea constituie într-un fel o degustare a literaturii
armene în anii de așezare istorică în matricea unei culturi care s-a dorit
dintotdeauna inspirată și atașată de valorile atât orientale, cât și
occidentale. Preponderentă – conform criteriului de selecție – și sugestivă
este reflectarea fidelă, dar și fără menajamente, a realității armene din anii
dificili ai sfârșitului de veac XIX și începutului de veac XX, prin pana
măiestrită a unor scriitori care, dacă n-au făcut paradă de patriotismul lor
genuin și sincer, nici nu s-au ferit să încondeieze cusururile prea vădite ale
neamului lor buclucaș. Există și scriitori/scrieri care, dacă se abat de la
tematica pur națională, abordând figuri și situații străine de armenime, în
orice caz efectuează operația prin recul și cu bătaie subtil ocolită, din care
au rezultat plăcute pagini de proză: Vosgan
Erevanți, Urechea evreului, Fatih Sultan Mehmed, Divina Comedia.

Ciocârlia
este,
într-un cuvânt – chiar un singur cuvânt –, o panoramă a literaturii armene, evident o panoramă restrânsă și
părtinitoare, însă una care oferă o mostră credibilă de autori reprezentativi
dintr-o amplă și variată desfășurare de creații ale unei culturi cu origini
depărtate, dar în continuă și fecundă evoluție, în ciuda vicisitudinilor
istorice. Dacă acest volum și-a autolimitat extinderea, el ar putea fi oricând
urmat de alte propuneri care să dea imagini diferite ale aceleiași
atotcuprinzătoare literaturi. Oricâte astfel de introduceri ale cititorului de
limbă română în universul culturii scrise armene sunt binevenite întru
cunoașterea acestei culturi încă prea puțin familiare aceluia. Fereastra
deschisă de Arpiar Sahaghian se cuvine să fie lăsată deschisă cât mai mult.

Ca
observație tehnică asupra volumului, este cel puțin bizară absența numelor de autori
din Cuprinsul doar cu titlurile prozelor rămase astfel anonime, iar pe de altă
parte, una opusă, menționarea în note de subsol a datelor biografice ale fiecărui
scriitor la începutul secțiunii care îi este rezervată apare superfluă de vreme
ce la sfârșitul cărții există un oportun și detaliat fișier al acestor scriitori.
Și, în cele din urmă, mai multă atenție la ținuta și acuratețea lingvistică
n-ar fi fost decât în beneficiul unei lucrări altfel meritorii în obiectivul
său.

Sergiu SELIAN

by Sergiu Selian