CREDINȚĂ / ÎNTOARCEREA FIULUI RISIPITOR

A treia duminică din Postul Mare se numeşte Duminica Fiului Risipitor, şi taina acestei zile constă în pilda despre ÎNTOARCEREA FIULUI RISIPITOR.

           Un om avea doi fii. Cel mic într-o zi i-a spus tatălui: ,,Tată, dă-mi partea de avere ce mi se cuvine!’’. Şi tatăl a împărţit între cei doi fii avuţia sa. Peste câteva zile, fiul cel mic şi-a luat partea sa de avere şi a plecat în ţări străine, iar acolo ducând o viaţă  destrăbălată, şi-a cheltuit  toată averea.

         Acele meleaguri unde se afla fiul cel mic au fost cuprinse de foamete, şi el devenise tot mai sărac. El a început să lucreze ca slujitor la unul din localnici, care l-a trimis pe  ogoarele lui să-i păzească porcii. Muncind, el se gândea: ,,Căţi argaţi ai tatălui meu au belşug de pâine, iar eu mor de foame aici. Ia să plec eu la tata şi să-i spun: ,,Tată, am păcătuit în faţa Cerului şi a ta, şi nu mai sunt demn de a mă numi fiul tău, consideră-mă unul din argaţii  tăi!’’. Şi s-a întors acasă la tatăl său. Era încă destul de departe de casă, când tatăl l-a zărit, s-a dus în întâmpinarea sa, l-a îmbrăţişat şi la sărutat. Tatăl imediat a poruncit slujitorilor să-i aducă haine, încălţăminte nouă, să-i pună inel în deget, să taie o viţică, să pornească petrecerea, deoarece: ,,acest fiu al meu era mort iar acum a înviat, era pierdut, iar acum l-am găsit’’.

              Fiul cel mare auzind cele petrecute, s-a întărâtat de mânie şi nu a vrut să intre în casă. Tatăl a ieşit şi la rugat  să intre, iar fiul a răspuns: ,,de ani buni te slujesc ca un rob, nici o poruncă nu ţi-am refuzat, iar tu nici măcar un ieduţ nu mi-ai dat ca să-mă fi bucurat cu prietenii mei. Iar acum când a venit acest fiu al tău, care şi-a cheltuit averea cu destrăbălaţii ca el, tu ai tăiat viţica cea grăsună pentru el’’. Tatăl i-a răspuns: ,,Fiule, tu mereu eşti cu mine, toată averea mea este a ta, dar acum trebuie să ne bucurăm, deoarece acest frate al tău era mort şi a înviat, era pierdut şi s-a regăsit’’. (Luca 15:11-32).

            Această parabolă a fiului risipitor nu întămplător se pomeneşte în perioada  Postului Cel Mare. Dacă în prima duminică a Postului Mare, pomenim viaţa fericită din rai, în a doua duminică medităm despre izgonirea din rai, în Taina aceastei duminici trebuie să regăsim acea cale spirituală, care ne va restitui raiul pierdut, casa părintească.

          Taina acestei zile ne prezintă un om, care  pleacă din casa părintească, alege o cale,  merge către meleaguri străine, sperând să găsească acolo fericire şi prosperitate. Luând averea, fiul risipitor, fără să se uite în urmă, i- se părea că în locul tatălui găsise nişte prieteni. Însă acei priteni buni la fel  procedează cu el, precum el cu tatăl său.

           Aşa cum lui i-a trebuit numai averea tatălui, aşa şi el era interesant pentru prieteni  atâta vreme cât avea bani. Dar vine o vreme, când se termină banii şi toţi îl abandonează. Numai atunci fiul cel mic îşi conştientizează păcatele şi se căieşte.

          Fiul respins, abandonat de toţi, rămâne singur cu sine, se uită în interiorul  sufletului său;  îşi aduce aminte de copilărie, când avea un tată iubitor şi grijuliu. Atunci înţelege că  prin fapta sa, în realitate, nu-l adusese la pierzanie, sau îl omorăse pe tatăl său ci pe el. Bazându-se pe dragostea părintească, se hotâreşte să se întoarcă.

           Când păcătosul se pocăieşte, pentru început trebuie să înţeleagă şi să se căiescă, că s-a îndepărtat de Dumnezeu, că a plecat cu diavolul, era fiu al Domnului şi a devenit slujitor al răului, a pierdut Darurile date de Domnul, a găsit foamea, despre care se spune în pildă. Dumnezeu niciodată nu doreşte moartea păcătosului, ci pocăinţa lui. Şi faptul că Domnul îl primeşte pe păcătos, se vede clar în această pildă. Fiul cel mic se întoarce.  Tatăl merge spre întâmpinarea lui, îl îmbrăţişază, îl sărută, porunceşte ca să-l îmbrace cu hainele lui precedente, să-i pună inelul. Se pare că această poveste are un final fericit, dar  suntem  martorii  pildei fiului cel mare, care întorcându-se de la muncă, auzind cântece şi glasuri de veselie, şi informându-se despre faptele petrecute, s-a supărat, şi nu vroia să intre în casă. Dar de data aceasta tatăl a ieşit în întâmpinarea fiului cel mare. Tatăl i-a primit pe amândoi; şi pe cel mare şi pe cel mic.

             În toată această poveste, pare se că fiul cel mare este corect,  pios, plin de calităţi,  dar această pildă din evanghelie ne demonstrează că  fiul cel mare nu a înţeles că pe lume nu munca este importantă, ci iubirea în relaţia dintre tată şi fiu. Când a venit fratele, a spus cu ironie: ,,a venit fiul tău…’’, nu a spus, a venit fratele meu. Aceasta este o pildă clasică de  manifestare a  îngâmfării şi a răutăţii care se pepetuează şi în zilele noastre.

Biroul de presă al Eparhiei Armene din România

by Arhiepiscopia Armeana