CREDINȚĂ / Duminica Judecătorului nedrept

          Duminica a cincea din Postul mare se numeşte duminica Judecătorului nedrept.  Această pildă Iisus o povesteşte ucenicilor Săi, demonstrând că trebuie mereu să te rogi, fără a te plictisi.

          ,,Într-un oraş trăia un judecător, care nu avea nici frică de Dumnezeu şi nici ruşine  de oameni. În acel oraş mai trăia o văduvă, care i se adresează şi îl roagă: ,,Apără-mi dreptatea faţă de inamicul meu’’! Judecătorul o perioadă bună refuză să se ocupe de judecată, dar într-un sfârşit îşi spune sieşi: ,,Cu toate că nu am frică de Dumnezeu şi nici de oameni nu îmi este ruşine, dar, deoarece, această văduvă mă tot deranjază, să mă ocup de judecata ei, ca su nu mă mai deranjeze’’. Apoi Domnul a continuat: ,,Ascultaţi, să vedeţi ce spune acel judecător netrebnic! Oare Dumnezeu căt va răbda nedreptatea comisă asupra aleşilor Săi? Nu-i va apăra pe aceia care zi şi noapte i se adresează? Da, vă spun eu, dreptul lor va fi imediat apărat! Dar când va veni Fiul Omului, oare va găsi credinţă pe pământ’’? (Luca 18. 1-8).

            În lanţul de aur al duminicilor din Postul Mare, această duminică are o semnificaţie aparte în conduita spirituală al omului. Pe calea întăririi a credinţei şi al spiritului este foarte importantă ruga necontenită, fără răgaz. În consecinţă, Dumnezeu ne cheamă la rugăciune, îndemnându-ne să ne rugăm şi mai mult, necontenit. Prin rugăciune  se creează o punte invizibilă între Dumnezeu şi om, dându-ne o putere nouă. Dacă ne plitisim, înseamnă, că noi în timpul rugăciunii suntem cu mintea axaţi nu pe Dumnezeu, ci pe fapte şi viceversa. Această duminică ne învaţă în primul rând, despre faptul, că nu trebuie să ne luptăm contra necredinţei, ci pur şi simplu trebuie să credem. Această credinţă a ajutato pe femeia văduvă. Să ne amintim, văduva ştia despre judecător că era nedrept, nu credea în Dumnezeu, nu avea ruşine, dar în interiorul sufletului ei nu s-a  descurajat; cu speranţă şi cu credinţă, necontenit,  s-a adresat  judecătorului şi şi-a atins scopul.

           Rugăciunea nu este un simplu ritual, este viaţă, este o lucrare. Iar dacă noi ştim  rolul şi importanţa rugăciunii în viaţă, şi de ce Dumnezeu ne porunceşte mereu să ne rugăm, cu siguranţă, trebuie să ne străduim că rugăciunea să devină o parte importantă a vieţii noastre.

            De ce acea văduvă s-a adresat acelui judecător nedrept şi necredincios?  Deoarece ea avea credinţa şi speranţa, că doleanţa ei într-un sfârşit se va îndeplini. Bineînţeles, Iisus nu-l compară pe acel judecător cu Dumnezeu, ci din contră, îl contrapune, deci,  prin rugăciune Îi demonstrăm Domnului încrederea, speranţa şi smerenia, prin rugăciune ne adresăm Domnului, vorbim cu El. Adam în rai şi în afară raiului vorbea cu Domnul.  Dacă rugăciunea este un dialog cu Domnul, atunci, de ce să nu ne rugăm? Cine poate mai bine să ne înţeleagă gândurile, dorinţele, greutăţile, bucuriile, dacă nu Dumnezeu?

          Raiul era o minunăţie, dar Dumnezeu toată acea minunăţie, acea fericire a făcuto  divină, dialogând cu Adam. Şi astăzi Dumnezeu vorbeşte cu noi prin poruncile Sale  sfinte şi prin evanghelii, cu care ne umple goliciunea sufletului nostru, aducând  consolare.

            Putem să ne rugăm oriunde, dar biserica este locul principal al rugăciunii, în casa Domnului, unde sub  melodiile psalmice, omul devine părtaş la o taină de ne pătruns. Şi când Iisus spune: ,,Intră în casa ta, închide uşa şi fereastra, şi roagă-te’’!, nu trebuie să înţelegem mot a mot. Casa este spiritul omului. A închide uşi şi ferestre înseamnă să te rupi de gândurile lumeşti şi să te concentrezi asupra rugăciunii. Şi cu o asemenea credinţiă, orice rugăciune înălţată către cer, să fie primită de către Atotputernicul Dumnezeu.

Biroul de presă al Eparhiei Armene din România

by Arhiepiscopia Armeana