EDWARD KANTERIAN : Armenia și Ucraina

Se spune că taximetriștii reprezintă vocea poporului. Recent, unul mi-a spus cât de mult suferă din cauza creșterii prețurilor la combustibil produse de războiul din Ucraina. „Cu toate acestea, îl sprijin pe Putin”, a continuat el. „Sunt armean. Rusia este singurul nostru aliat. Occidentului nu-i pasă de noi. Și Ucraina este alături de inamicul nostru, Azerbaidjan”.

Și eu sunt armean, dar nu-l susțin deloc pe Putin. Sunt alături de demonstranții care au ieșit în stradă în Erevan acum câteva săptămâni împotriva invaziei criminale a Ucrainei. Au scandat „Putin la Haga!” și „Trăiască Ucraina!”. Cu o zi înainte, însă, partidul comunist organizase o demonstrație pro-rusă, nu singura de acest gen. La Gyumri, copiii ridicau steaguri rusești, formând chiar și o formă de Z. Taximetristul a spus ce cred majoritatea armenilor?

Gyumri dezvăluie dilema armeană. Acei copii nu erau armeni, ci elevi ruși. Părinții lor se numără printre cei 3.000 de soldați de la baza militară rusă, parte a unei alianțe de apărare dintre Armenia și RUSIA. Există, de asemenea, 2.000 de trupe rusești de menținere a păcii în disputata provincie Nagorno – Karabakh. Din 2020, au obținut acordul de încetare a focului dintre Armenia și Azerbaidjan. La acea vreme, azerii, cu ajutorul armelor din Turcia și Israel, recuceriseră de la armeni mari părți ale provinciei și cu mari pierderi pentru ei. Karabakh a fost istoric populat în cea mai mare parte de armeni, în 1989 de 76%. Nu mai există armeni în zonele controlate de azeri, ceea ce se va întâmpla și cu restul provinciei dacă va deveni azeră.

Potrivit analistului politic Tigran Grigoryan, unii numesc asta o „epurare etnică șerpuitoare” Un indiciu al acestui lucru este că Baku nu vorbește niciodată despre drepturile armenilor din Karabakh, pe care, conform Cartei ONU, ar trebui să le aibă chiar dacă provincia, așa cum susține Baku cu referire la mai multe rezoluții ale ONU, ar fi un teritoriu pur azer. De altfel, pentru o astfel de epurare nu trebuie să se recurgă la masacre așa cum au avut loc în trecut. Azerbaidjanul a întrerupt recent aprovizionarea cu gaze către Karabakh de două ori la temperaturi de îngheț. Trupele azere, depășite numeric și mai bine echipate, încep în mod repetat încălcări și intimidează sătenii armeni. Războinicii  și despotul Aliyev nu se sfiesc să pună sub semnul întrebării existența întregii Armenii. Cu toate acestea, el este curtat de Bruxelles ca un furnizor de încredere de gaze.

Este de înțeles, dacă este greșit, că Ucraina felicită Azerbaidjanul pentru respingerea prezenței Rusiei în Karabakh, așa cum s-a întâmplat cu o lună în urmă. Rusia este pentru Ucraina ceea ce Azerbaidjan constituie  pentru Armenia: un agresor anti-democrație. Pentru a spune paradoxal: Din perspectiva armeană, aceeași armată care comite crime de război în Ucraina este în prezent singurul garant al păcii în Caucaz. Erevanul trebuie să meargă pe o frânghie aproape imposibilă. Este în joc bunăvoința Moscovei, la fel și simpatia Occidentului, care nu promite securitate militară, ci promite ajutor.

Deși Armenia nu recunoaște provinciile proclamate în estul Ucrainei, nici Adunarea Generală a ONU nu a votat pentru a condamna atacul asupra Ucrainei. Prim-ministrul Pașinian este supus unor presiuni deosebite, și nu doar în ceea ce privește politica externă. Din lipsă de alternative, el este acum mai preocupat de drepturile armenilor din Karabakh decât de revendicările teritoriale ale Armeniei asupra Karabakh-ului.

Opoziția de la Erevan, care este aproape de Moscova, interpretează acest lucru drept trădare. Dar dacă ar ajunge la putere, următorul război cu Baku ar fi doar o chestiune de timp. Dar asta se poate întâmpla oricum. Aliyev insistă că teritoriul istoric al țării sale include și sudul Armeniei (provincia Syunik) și chiar capitala Erevan. Pentru Baku, războiul din Ucraina este o oportunitate de a continua „a câștiga teren” în timp ce Rusia este distrasă. Cu toate acestea, războiul pune sub presiune Azerbaidjanul, la fel ca națiunea sa soră turcă, pentru că cine știe unde va ajunge mai departe laba imprevizibilă a ursului rus? Poate că acesta este și un motiv pentru actualul dezgheț dintre Erevan și Ankara.

Înapoi la vocea poporului. Recent, trecătorii din Erevan și Stepanakert au fost întrebați dacă doresc un tratat de pace cu azerii. Un bărbat în vârstă a spus: „Azerii au o sabie într-o mână și un Bayraktar [dronă] în cealaltă – cum putem face pacea acolo ?”. Altul: „Sunt pentru asta – dacă își schimbă atitudinea și nu ne mai văd ca pe dușmani, ci ca pe frați”. Oricine zâmbește la această dorință fără speranță nu va înțelege nici atitudinea ambivalentă a Armeniei față de războiul din Ucraina.

Edward KANTERIAN 

Traducere din limba germană  de  Ec. Diana Tomasian  Sahaghian

by Redactor