NOTE DE LECTOR | Richard G. Hovannisian, redactare : Genocidul armean în perspectivă

Richard Gable Hovannisian (1932, Tulare, California – 2023, Los Angeles) a fost istoric american de origine armeană, professor emeritus la Universitatea Californiei din Los Angeles, fiul unui supraviețuitor al Genocidului armean, Kaspar Gavroian (n. 1901 – Bazmașen/Sarıçubuk, Turcia), stabilit în 1920 în SUA, unde și-a schimbat numele de familie în Hovannisian după prenumele tatălui său, Hovhannes. Richard a fost licențiat în istorie la Universitatea Californiei din Berkeley și a avut doctorat obținut la UCLA. Era specialist în istoria Republicii Armene din 1918-20, pe care a relatat-o într-o lucrare în patru volume, The Republic of Armenia (1971-86), după un „prolog” sintetic intitulat Armenia on the road to independence (1967). În 1986, el a devenit primul șef al catedrei de istorie modernă a Armeniei la UCLA. A făcut parte din consiliile de conducere a nouă organizații civice, între care Institutul internațional de istorie a Holocaustului și a Genocidului și Armenian National Institute din SUA. A primit titlul de „Most inspiring teacher” al Asociației absolvenților UCLA pe anul 2010. Mai multe detalii biografice pot fi găsite în cartea nepotului său, Garin Hovannisian, Familie de umbre (vezi recenzia în „Ararat” nr. 5-6/2018).

Din anul 2000 încoace, Richard Hovannisian a redactat și supervizat monografii ale teritoriilor populate de armeni în Imperiul Otoman (Armenia apuseană), studii publicate în volume distincte: Kars și Ani, Van, Bitlis, Harput, Erzurum, Sebastia, Kayseri, Cilicia, Constantinopol, Trapezunt etc. A organizat conferințe la UCLA despre aceste provincii și orașe, a semnat articole despre istoria Armeniei răsăritene în reviste de specialitate din SUA, Germania, Rusia etc. A redactat lucrarea The Armenian people from ancient to modern times (două volume – 1997) și cinci lucrări colective despre Genocid (1986-2007), precedate în 1980 de o listă de scrieri consacrate Genocidului (evident, până la acea dată, acum ea fiind depășită), în fapt o broșură de 40 de pagini, intitulată The Armenian Holocaust: A bibliography relating to the deportations, massacres, and dispersion of the Armenian people, 1915-1923.

Începem aici prezentarea succesivă a celor cinci volume colective cu primul dintre ele, The Armenian Genocide in perspective (1986). Această lucrare, editată de Transaction Books la New Brunswick și la Oxford, este o crestomație de 11 texte ale unor specialiști în problemele genocidului, care abordează aspecte diferite ale producerii și consecințelor unei crime în masă definite ca primul genocid al secolului XX. Cartea se deschide cu un Cuvânt înainte al redactorului ei, Richard G. Hovannisian, care expune succint atitudinea opiniei publice internaționale față de Genocid și (dez)interesul arătat față de Chestiunea armeană vreme de peste cinci decenii, fără a ocoli campania negaționismului turc. Aflăm tot aici că volumul este alcătuit, cu trei excepții, din comunicări prezentate la Conferința internațională asupra Holocaustului și Genocidului, organizată la Tel Aviv în 1982, de unde varietatea de teme și de interpretări, punctul comun fiind utilitatea informațiilor oferite pentru analiștii prevenirii și pedepsirii crimei de genocid.

Urmează o Prefață la fel de concisă a lui Israel W. Charny (n. 1931), american de origine iudaică, psiholog și istoric, director al Institutului pentru studiul Holocaustului și Genocidului din Ierusalim, co-fondator în 1994 al Asociației internaționale a specialiștilor în problemele genocidului, autor al Enciclopediei genocidului în două volume. El remarcă, printre altele, că acea conferință din 1982 a fost cel dintâi caz, în decurs de câteva decenii, în care Chestiunea armeană a fost prezentată la un forum internațional al oamenilor de știință, în ciuda presiunii guvernului turc de a-l anula și a tentativei eșuate a guvernului israelit de a se conforma acelei cerințe. Glosând în continuare pe acest subiect, al interesului politic de stat, în speță al Israelului, Charny conchide: „Ești ori de partea existenței umane, ori împotriva ei. Nu poți rămâne indiferent în această privință.”

Mai generoasă cu spațiul este introducerea Rememorând Armenia de Terrence Des Pres (1939-87), care a fost profesor de engleză la Colgate University. Scriitor american specializat în problema Holocaustului, acesta dezvoltă ideea memorizării crimei și a manipulării adevărului, pornind de la aserțiunea lui Milan Kundera (n. 1929): „Lupta omului împotriva puterii este lupta memoriei împotriva uitării”. El pune în discuție atitudinea nu numai a Israelului, dar și pe cea a SUA, citând-o pe Jeane Kirkpatrick (1926-2006), diplomată, reprezentanta SUA la ONU în timpul mandatului lui Reagan, care, luând apărarea guvernelor autoritariene, a afirmat că regimurile prietenoase cu SUA sunt automat acceptabile, indiferent de mijloacele prin care ele nu respectă drepturile omului. Nu trebuie să mire, de aceea, că Departamentul de Stat numește Genocidul armenilor, comis în Turcia amică americanilor, „alleged” (ipotetic, presupus). Autorul conchide: „Mulți armeni supraviețuitori și copiii lor sunt resemnați că realitățile geopolitice fac imposibilă recuperarea patriei lor. Ce nu acceptă ei și suportă tot mai puțin este negarea suferinței lor istorice.”

Secțiunea propriu-zisă de texte e deschisă tot de redactorul Richard G. Hovannisian, cu Dimensiunea istorică a Chestiunii armene, 1878-1923, titlu ambițios, sub care autorul face o concentrată trecere în revistă a evenimentelor anterioare, curente și posterioare Genocidului.

O similară expunere, dar cu diferite detalii, semnează Leo Kuper (1908-94), sociolog sud-african de origine iudeo-lituaniană la UCLA, avocat al unor cazuri privind drepturile omului, membru fondator al Consiliului internațional al Institutului pentru studiul Holocaustului și Genocidului din Ierusalim, în Genocidul turc al armenilor, 1915-1917, o incizie în caracterul intențional și programatic al crimelor în masă din Imperiul Otoman.

În Provocare sau naționalism: O investigare critică a Genocidului armenilor din 1915, Robert Melson (n. 1937), profesor american de științe politice, supraviețuitor al pogromului nazist din Polonia, autor al volumului Revolution and Genocide: On the origins of the Armenian Genocide and Holocaust (1998), aduce la bară tezele Junilor Turci privind așa-zisele provocări armenești și devoalează teoria distructivă a pan-islamismului.

Cu Determinanți ai genocidului: Armenii și evreii drept cazuri de studiu, Richard Hrair Dekmejian (n. 1933), profesor de științe politice la University of Southern California din Los Angeles, specialist în genocid și în terorismul global, face un studiu comparativ al genocidurilor comise de otomani și de naziști, găsind numeroase puncte comune, dar și unele diferențe îndeosebi în privința atitudinii torționarilor față de victime.

Marjorie Housepian Dobkin (1922-2013) a fost profesoară de engleză la Colegiul Barnard al Universității Columbia din New York, autoare a cărții Smyrna 1922: Destruction of a city (vezi recenzia în „Ararat” 3-4/februarie 2017). Întrebările din titlul comunicării sale, Ce Genocid? Ce Holocaust? Vești din Turcia, 1915-1923: Un caz de studiu, se referă la tentativele de escamotare a acțiunii de exterminare a armenilor din Imperiul Otoman atât în Turcia, cât și în afara hotarelor ei, preconizând un posibil revizionism care, într-un viitor, va întreba retoric ce-i acela holocaust.

O nouă intervenție a lui Richard G. Hovannisian, Genocidul armenilor și modelele negaționismului, analizează procesul gradat al negării Genocidului de către făptașii, iar apoi descendenții și adepții acelora, demascând ipocrizia și reaua-voință a unor intelectuali contemporani înhămați la carul negaționismului turc.

Vigen Guroian (n. 1948), profesor de teologie și de etică la Loyola College în Baltimore, Maryland, profesor de studii religioase la University of Virginia, membru în consiliul de examinatori al Facultății de teologie a Universității din Erevan, expune Responsabilitatea colectivă și fabricarea de scuze oficiale: Cazul genocidului turc al armenilor, descompunând nu numai pozițiile negaționismului de stat, dar și pe cele ale unor intelectuali turci onești, care au recunoscut existența Genocidului.

Genocidul armenilor și imaginația literară de Leo Hamalian (n. 1920), profesor de engleză la City College în New York, fost redactor al revistei trimestriale „Ararat”, examinează impactul masacrelor armenești asupra literaturilor europeană și americană în anii 1920-80, cu exemple de scriitori armeni: Costan Zarian, Șahan Șahnur, William Saroyan, Michael Arlen, Vahé Katcha, dar și străini: Virginia Woolf, Evelyn Waugh, Lawrence Durrell, Ernest Hemingway, Henry Miller, John Dos Passos, Nikos Kazantzakis, Franz Werfel, Elia Kazan, Arthur Koestler, Elias Canetti, Barry Unsworth, James Clavell.

Un aspect similar, însă mai restrâns, Impactul Genocidului asupra literaturii armene apusene, este semnalat de Vahe Oshagan (1922-2000), scriitor și critic literar armean originar din Bulgaria, vreme de 31 de ani redactor al revistei trimestriale „Ararat” din SUA. El a fost profesor de filozfie, de psihologie, de literatură armeană, engleză, franceză la Universitatea americană din Beirut și apoi la University of Pennsylvania, a mai predat la Universitatea din Stepanakert și a fost lector la Universitatea Macquarie din Sydney. Autorii citați de el sunt Hagop Oshagan (tatăl său), Vahan Tekeyan, Leon Surmelian, Vahan Totovents, Vahé Katcha.

Atenția psihiatrilor Levon Boyajian (1930-2010), profesor la Școala medicală din New Jersey, și Haigaz M. Grigorian (1927-2018), profesor de psihiatrie la Universitatea de medicină din New Jersey, co-fondator în 1972 la Washington al organizației Armenian Assembly of America, apropiați colaboratori în studiul copiilor de supraviețuitori ai Genocidului, este îndreptată pe Sechelele psihosociale ale Genocidului armenilor, întrucât supraviețuitorii masacrelor manifestau trei feluri de sindroame specifice situației lor: vinovăție, anxietate, depresiune și de asemenea coșmaruri, anhedonie, hipermnezie. Aceste stări maladive sunt detaliate și explicitate în contextul cauzalității lor, fiind precizate ca efecte la fenomenul terorismului și ca reacție la politica negaționismului.

Ultimul text din carte, O perspectivă a istoriei orale asupra reacției la Genocidul armenilor, al soților Donald E. Miller (n. 1946), profesor de religie la Universitatea Californiei de Sud, și Lorna Touryan Miller, director la biroul de conexiuni creative al episcopiei din Pasadena, este rezultatul a 92 de interviuri cu supraviețuitori ai Genocidului armenilor, din Pasadena, Los Angeles și San Francisco. Subiecții sunt în vârstă de 70-90 de ani, mulți debilitați, și au povești personale semnificative pentru cele petrecute în 1915-18, iar mărturiile lor se constituie ca o reacție la un eveniment care le-a marcat și modificat sensul existenței. Resemnare, furie, luciditate, reconciliere, răzbunare sunt tot atâtea manifestări care răzbat din răspunsurile lor la experiența pe care au trăit-o. Și toate aceste atitudini sunt la fel de justificate.

Sergiu SELIAN

by Sergiu Selian