Violonistul VARUJAN COZIGHIAN laureat al Premiului Uniunii Armenilor din România pe 2023

În mod tradițional, Biblioteca Victoria și Hovsep Dudian găzduiește decernarea premiilor Uniunii Armenilor din România. Din 1993 avocați, cercetători, ingineri, medici, muzicieni, publiciști, scriitori și traducători au fost recompensați pentru contribuțiile lor valoroase. Printre primii celebrați în acest mod a fost baritonul David Ohanesian care în lunga sa carieră a interpretat roluri în Aida, Boris Godunov, Carmen, Don Carlos, Faust, Oedip, Otello, Traviata, Trubadurul, Tosca, avându-i parteneri pe Arta Florescu, Elena Cernei, Virginia Zeani, Leontyne Price, Montserrat Caballé, Placido Domingo, Luciano Pavarotti. De altfel, celebrul artist a și spus cu mândrie Oedip, sunt eu!

Iată că, în 2023 a fost onorată o altă personalitate din sfera muzicii. Varujan Cozighian, născut la Constanța în 1936, laureat al mai multor premii internaționale, a fost concertmaestru la Filarmonica George Enescu din București, din 1960 până în 1982, iar apoi la Orchestra Simfonică din Bilbao. Reîntors în România a continuat să fie prezent pe diferite scene, uneori alături de soția sa, pianista Florina Cozighian. Este tatăl cunoscutului regizor, jurnalist și producător Paul Cozighian care printre primii a filmat și transmis imagini din timpul Revoluției din decembrie 1989.

Varujan Vosganian, președintele Uniunii Armenilor din România, în deschiderea evenimentului [ duminică 5 noiembrie ] s-a referit la reușitele lui Varujan Cozighian, amintind în același timp istoria familiei sale.

Sunt mândru și emoționat de fiecare dată când omagiem un membru al comunității noastre. A venit rândul violonistului Varujan Cozighian, născut într-un loc bun pentru armeni, la Constanța care a fost poarta de intrare a supraviețuitorilor Genocidului din Imperiul Otoman, în drumul lor către Vest, pe mare. Porturi precum Constanța, Varna, Pireu, Marsilia au fost cele dintâi care i-au primit pe refugiații armeni, printre care s-au aflat străbunicii și bunicii noștri. La Constanța s-au născut și au trăit o vreme Cik Damadian,  frații Acterian, Krikor Zambaccian, marele anatomopatolog Krikor Pambuccian, Garbis Avakian. Varujan Cozighian a fost remarcat din tinerețe pentru calitățile sale muzicale. A debutat în 1954, ca solist, interpretând Simfonia Spaniolă de Eduard Lalo cu Orchestra Cinematografiei. La București a ajuns concertmaestru la Filarmonica George Enescu, a obținut multe premii, s-a remarcat pe diferite scene din lume. O perioadă a fost și concertmaestru în Spania, la Bilbao. După ce s-a întors în România spre bucuria publicului a oferit numeroase recitaluri.

Preasfinția Sa, Episcopul Datev Hagopian a vorbit despre importanța muzicii în viața fiecăruia dintre noi și l-a felicitat pe Varujan Cozighian pentru premiul obținut.

Este un prilej de mare bucurie să putem oferi unuia dintre fii comunității noastre răsplata care o merită. Noi, slujitorii bisericii, ne plecăm în fața muzicienilor pentru că ei bucură sufletele noastre. Sunt convins că Varujan Cozighian a bucurat mulți oameni, oferindu-le daruri muzicale. Îi urez sănătate, putere și suntem mândri că este împreună cu noi. Deja știm cu toții că este una dintre figurile ilustre ale comunității armene.

Marin Cazacu, directorul Filarmonicii George Enescu a povestit despre colaborarea și prietenia sa cu violonistul Cozighian.

În 1979, când am avut prima experiență alături de orchestra simfonică a Filarmonicii George Enescu, concertmaestru era Varujan Cozighian. Era respectat de muzicieni, avea autoritate. Era un profesionist extraordinar care nu lăsa pe nimeni să nu fie prezent în fiecare moment al unui concert. Respectul acesta s-a perpetuat și la generațiile următoare. Chiar dacă Varujan Cozighian a plecat în 1982, în Spania și azi se vorbește despre el ca despre un idol pentru că rămâne pentru noi unul dintre  cele mai importante repere din viața Filarmonicii. Îi încuraja mereu pe tineri, îi sprijinea, îi promova. Când eram foarte tănâr și nu aveam experiență m-a încurajat și pe mine. La concursul de admitere în Filarmonică, a fost în comisie. L-am simțit mereu ca pe un părinte al orchestrei.  De foarte mult timp suntem prieteni, el rămâne în istoria Filarmonicii noastre, este așteptat de către muzicieni la cât mai multe concerte.

Profesorul și muzicologul Dumitru Avakian a conturat un portret al cunoscutului violonist, amintind și relațiile speciale pe care acesta le-a avut cu George Georgescu și Sergiu Celibidache.

În anii șaizeci și șaptezeci ai secolului trecut, mergând la concerte, l-am admirat pe Varujan Cozighian, un performer complet, solist, interpret de muzică de cameră, care a gestionat exemplar relația dintre dirijor și membrii orchestrei. Publicul îi este recunoscător pentru toate aceste lucruri. Cozighian l-a admirat pe George Georgescu și a avut o relație specială și o comunicare minunată cu Sergiu Celibidache. În continuare să fim bucuroși și voioși în compania muzicii.

În frumoasa sală a Bibliotecii Dudian a Arhiepiscopiei Armene din România, Clémence Cozighian, nepoata care a venit special de la Paris pentru acest eveniment a interpretat la vioară melodia Krunk (Cocorul). La pian a fost acompaniată de Mădălin Voicu Junior. Prelucrarea pentru vioară a acestui vechi cântec popular îi aparține lui Komitas.

Marele pianist Dan Grigore s-a referit la prietenia valoroasă cu Cozighian și la concertele la care au cântat împreună.

Ascultând această prelucrare de Komitas mi-am amintit-o pe Nareh Argamanyan, o pianistă excepțională care are multe premii internaționale. Este bravă și sensibilă în același timp. Face parte din galeria muzicienilor pe care îi iubesc. Cu acest prilej îmi amintesc de turneul pe care l-am făcut în China, în 1979, cu Cozighian. Am avut acolo un mare succes și multe momente plăcute. La Bilbao, am fost oaspetele lui Cozighian și am cântat Ceaikovski. M-a legat de el pasiunea pentru muzică, avem multe amintiri împreună. Prietenia cu el îmi îmbogățește viața, îi urez mulți ani și îl felicit pentru acest premiu!

În continuarea ceremoniei publicul a putut urmări o serie de mesaje de felicitare adresate de prieteni muzicieni de pretutindeni și fragmente din concerte. Cel mai emoționant mesaj i-a aparținut lui Marius Mocanu, violonist în Orchestra Filarmonică din Monte Carlo. Acesta a mărturisit faptul că l-a avut pe maestrul Cozighian profesor la Conservatorul Ciprian Porumbescu și apoi coleg la Filarmonica din București, unde mereu a fost un exemplu pentru cei din orchestră, sfaturile și observațiile sale fiind apreciate. Demn de menționat este și faptul că Mocanu a cântat în zece orchestre din șapte țări și-a amintit că nicăieri nu a găsit un concertmaestru de talia lui Cozighian.

Sărbătoritul a mulțumit pentru premiul acordat de UAR pentru sporirea prestigiului comunității armene.

Mi-a făcut o deosebită plăcere să mă aflu aici și dragostea pe care mi-ați transmis-o în cursul acestei după-amieze nu o voi uita niciodată. Vă mulțumesc, să fim sănătoși și să ne vedem în condiții perfecte.

La finalul ceremoniei, am stat puțin de vorbă cu Paul Cozighian și am descoperit în pofida ramelor groase, negre care dădeau o anume sobrietate aspectului său, un om cald, prietenos, gata să depene amintiri plăcute.

-Pentru examenul de admitere la liceu, studiasem puțin înainte, dar nu parcursesem toată bibliografia, iar la examen am avut norocul ca subiectele să fie din cele studiate. Am luat o notă mare și am mers fericit acasă. Tata a spus că nu e un moment de bucurie pentru că nu m-am pregătit suficient. Inițial, am suferit după remarca lui, dar apoi mi-am dat seama că a avut dreptate. În viață trebuie să fii pregătit sută la sută, pentru că nu știi ce te așteaptă. Tatăl meu este extrem de sever cu el însuși și cu apropiații, dar mereu dă dovadă de o generozitate incredibilă. Îi datorez totul în viață, m-a ajutat financiar să mă pot stabili în Franța, să-mi pot continua studiile și găsi un loc de muncă.

A fost un profesionist, a colaborat cu Sergiu Celibidache și cum a ajuns în Bilbao s-a remarcat imediat. Opt ani nu l-am putut vedea, nu am avut voie să plecăm din țară. Ne-am reîntâlnit abia în 1990. Cu efort am reușit să obțin din arhiva Televiziunii Române câteva înregistrări ale concertelor.

– Domnule Paul Cozighian, fiica  dumneavoastră, Clémence, are acum douăzeci și doi de ani. Se pregătește pentru o carieră în domeniul muzicii?

-Prima vioară a primit-o când avea patru ani, de la tatăl meu. Vioara este un instrument dificil, anii de studiu sunt anevoioși. Ea a dedicat mult timp studiului istoriei literaturii și artei. În prezent este studentă, în Paris, la Conservator. Vine des în România pentru a lua lecții de la bunicul ei.

–Sper să o ascultăm cât de curând la București și la Paris, interpretând la vioară melodii armenești.

La această ceremonie, impresionant a fost și faptul că au fost prezenți toți cei din familia Cozighian, o parte considerabilă venind anume din Franța pentru această sărbătorire. După-amiaza s-a încheiat într-o atmosferă extrem de plăcută, membrii comunității armene din București întreținându-se cu Cozighienii dornici să povestească  despre preocupările lor.

Și de această dată mulțumirile și aprecierile s-au îndreptat către organizatori care au oferit culoare, parfum și gust plăcutului eveniment.

Andreea Barbu

fotografii Andreea Tănase

by Andreea Barbu