București | MADELEINE KARACAȘIAN – șaptezeci de ani de activitate publicistică. Lansarea celui de-al șaptelea volum din seria „Cu și despre armeni”

           Distinsa jurnalistă și traducătoare Madeleine Karacașian demonstrează în fiecare zi că se poate îmbătrâni frumos, creativ, rodnic. S-a dedicat încă din tinerețe scrisului, a tradus enorm din armeană și franceză, a publicat mai multe volume, fiind premiată în repetate rânduri. În 2020, în luna septembrie, i-a fost decernată medalia Movses Khorenați din partea președintelui Armeniei pentru deosebita contribuție la dezvoltarea culturii. La aproape nouăzeci de ani este prezentă la concertele de la Ateneu sau de la Sala Radio, la simpozioane, lansări de carte, vernisaje. Tocmai de aceea prin grija Uniunii Armenilor din România a fost sărbătorită la jumătatea lunii decembrie la Biblioteca Dudian a Arhiepiscopiei Armene cu prilejul împlinirii a șaptezeci de ani de activitate publicistică.

În cadrul acestui eveniment a fost prezentat publicului al șaptelea volum din seria Cu și despre armeni. Texte care inițial au fost publicate în prestigioase publicații se regăsesc în această carte, reușind să releve stilul riguros, suplu, sensibil la nuanțe al autoarei. Evident, sunt cuprinse în acest volum ofertant și din punct de vedere grafic tot soiul de trimiteri culturale, unele confesive, altele în care există o distanță  obiectivă. Cei care îi urmăresc textele pot constata din prima eleganța și uneori tandrețea cu care scrie prolifica autoare.

                În deschiderea evenimentului, Varujan Vosganian, președintele Uniunii Armenilor din România, s-a referit la cariera îndelungată a jurnalistei Madeleine Karacașian și la conținutul volumului lansat.

               Parcurgând coperta a patra a cărții pe care o lansăm azi am văzut o amplă prezentare a activității doamnei Karacașian, atât în cadrul comunității, cât și în afara ei. În lumea culturală bucureșteană gazdă pentru mulți oaspeți de origine armeană care au venit în România a fost Madeleine cea care a și avut multe inițiative. Peste ani, cine va dori să scrie o istorie a comunității noastre s-ar putea inspira din aceste șapte volume care vorbesc despre oaspeții pe care i-am primit, despre evenimentele desfășurate, despre aniversări și comemorări. În plus, în acest volum sunt recenzii ale cărților editate despre armeni, dar și prezentări ale autorilor din Armenia. De asemenea, în carte sunt și câteva fotografii legendare însoțite de poveștile lor, dar și evocări ale personalităților din diferite domenii, precum Ervant Seropian, Tache Șișmanian, Tigran Ter Grigorian care i-a fost și mentor în ceea ce privește jurnalismul, Bogdan Căuș, atât de drag nouă care în 1990, ajuns la o vârstă venerabilă a reluat publicarea revistei Ararat. Toate informațiile din cele șapte volume sunt corecte, exacte și tocmai de aceea articolele doamnei Karacașian pot fi folosite ca referință bibliografică. Oricând din ele se pot prelua fără nicio grijă date și informații.

La întâi septembrie s-au împlinit șaptezeci de ani de când doamna Karacașian scrie. Are de foarte mulți ani și o rubrică în revista România literară în cadrul căreia prezintă mai ales evenimente culturale din Franța. În același timp este și un model al modului în care stăpânește limba armeană, motiv pentru care este în plus prețuită și admirată de mulți. O felicit și în cadrul acestui eveniment și sper ca multele flori primite să o bucure.

              În continuarea manifestării, Madeleine Karacașian a povestit cum a ajuns să lucreze la ziarul Nor Ghiank, apoi cum a colaborat la mai multe publicații și nu a omis să amintească câte ceva despre munca de traducător.

             Acum șaptezeci de ani, când nu aveam nici douăzeci de ani, din cauza regimului comunist nu mi-am putut continua studiile muzicale la Conservator pentru că tatăl meu a fost un modest negustor în Craiova, ca majoritatea armenilor, supraviețuitori ai Genocidului. Chiar un bun prieten al tatălui meu a scris un referat în care tata a fost prezentat ca un exploatator pentru că avusese un băiat de prăvălie. Acesta a fost motivul pentru care nu am fost primită la Conservator. Atunci deja îl cunoșteam pe Ter Grigorian care mi-a recomandat inițial să trimit știri despre comunitatea din Craiova. Apoi mi-a propus să lucrez la ziarul Nor Ghiank pentru că știam din familie armeana, ceea ce mi-a schimbat total destinul. Cu timpul am învățat mai bine armeana, subtilitățile ei, să scriu corect, să mă exprim elegant. De fapt, sunt mereu atentă la cum scriu și cum vorbesc. M-am dăruit trup și suflet ziarului, am fost foarte harnică. La redacția Nor Ghiank în limba armeană inițial scriau Ter Grigorian și Antranik Andonian. Aveam în redacție ziare din Armenia și eu alegeam știrile potrivite. Evident, apoi am început să și traduc și mereu în munca asta caut sensul cel mai potrivit al cuvintelor. De cincizeci de ani colaborez și la revista România literară și în acest al șaptelea volum am inclus și texte publicate acolo în ultimii cinci ani. În rest, în volum sunt articole care au apărut în revistele Ararat, Leviathan. De asemenea am inclus și povestea dinastiei de arhitecți Balian ca și o retrospectivă a Festivalului Enescu din 1958 până acum doi ani, ceea ce nu s-au încumetat să facă nici muzicologii. Sunt încântată că avem multe personalități despre care am putut scrie. Vă doresc lectură plăcută și mulțumesc pentru interesul acordat scrierilor mele.

                La finalul evenimentului talentatul artist Arsen Petrosyan din Armenia a interpretat la duduk două piese de Komitas.

fotografii de Andreea Tănase

***

Am stat de vorbă cu Gilda Mologhianu, Marcela Ghiulbenkian și Hrant Jaghinyan despre cărțile scrise de Madeleine Karacașian, despre cariera ei și personalitățile pe care le-a cunoscut.

                O cunosc pe doamna Karacașian de câteva decenii, de când tatăl meu, pictorul Ervant Nicogosian, trăia și era prieten cu surorile Karacașian. Frecvent ne întâlneam la expoziții. Doamna Karacașian a fost prezentă la aproape toate vernisajele tatălui meu și chiar a avut o lucrare primită în dar de la tata pe care a oferit-o Galeriei Naționale din Erevan în cadrul unei ceremonii organizate cu acest prilej. A și scris despre tata în repetate rânduri, iar articolele au fost publicate și în volumele din seria intitulată Cu și despre armeni. O apreciez în mod deosebit ca jurnalistă și traducătoare. În biblioteca mea se află evident volumele ei. Îi citesc pe autorii de origine armeană cu mare plăcere. Am citit cărțile semnate de Varujan Vosganian, Sergiu Selian și Bedros Horasangian. A fost o bucurie să particip la acestă sărbătorire.

                Și doamna Marcela Ghiulbenkian a vorbit cu drag despre lucrurile care îi leagă adesea pe armeni, despre preocupările lor ca și despre valorile în care cred.  

                Mama soțului meu, Jirair Ghiulbenkian, a fost apropiată de surorile Karacașian pe care le-a invitat adesea la noi. Pe Madeleine o apreciez, i-am citit cărțile, am ascultat-o când a participat la emisiuni la Radio. A avut amabilitatea, acum mulți ani, să-l ajute și pe fiul meu, Edmond, să învețe puțin limba armeană. Știu bine că este foarte harnică, lucrează mereu, a publicat multe volume, i-a făcut cunoscuți pe autorii armeni în România. Am în bibliotecă la loc de cinste cele două ediții ale volumului despre personalitățile armene din România. Știu că a lucrat timp îndelungat la realizarea acestor ediții. M-am născut în 1945 și din copilărie mi-a plăcut să citesc mai ales cărțile autorilor ruși și francezi. După ce m-am căsătorit i-am citit pe scriitorii de origine armeană din România. A fost onorant să particip la acest elegant eveniment.

                  Hrant Jaghinyan cu amabilitate a povestit despre prietenia cu distinsa autoare și despre felul în care se află sub grija și îndrumarea ei.

                  Avem o comunitate plină de personalități care s-au remarcat în diferite domenii, dar mai ales în cel cultural. M-am împrietenit cu doamna Karacașian, îmi urmărește cu atenție toate aparițiile în emisiuni și de fiecare dată mă atenționează pentru a fi totul corect. Am în comun iubirea pentru artă, îmi oferă mereu cataloage și albume de la expoziții, îmi vorbește despre pictori valoroși. Din punct de vedere artistic și cultural am relaționat frumos în pofida diferenței de vârstă. Este o mândrie că o avem în comunitate și de aceea trebuie să o apreciem și să o iubim. Este un exemplu de urmat, mai este foarte puțin timp și o vom sărbători la nouăzeci de ani. Setea ei de cultură este mare în continuare. La treizeci și doi de ani, eu deja nu mai am răbdare pentru anumite lucruri, dar mereu citesc ce scrie, sunt prezent la toate lansările și îi urez alături de cei din comunitate mulți ani plini de bucurii și glorie.

Andreea BARBU  

by Andreea Barbu