Ceremonii și evenimente comemorative desfășurate la București în memoria victimelor Genocidului Armean

Au trecut o sută nouă ani de la faptele teribile de pe teritoriul Imperiul Otoman. Arestările, deportările masive, mai ales din Anatolia, masacrele, pierderile imense de bunuri și vieți nevinovate care au însângerat istoria armenilor au debutat în primăvara anului 1915. Întregul proces de epurare etnică ordonat de guvernul Junilor Turci a avut urmări catastrofale asupra unui neam și așa destul de încercat de-a lungul veacurilor. Risipirea prin lume a supraviețuitorilor și formarea diasporei armene la finalul Primului Război Mondial sunt tocmai efectele primului genocid din secolul al douăzecilea. Deja este binecunoscut faptul că România este prima țară care a primit refugiați armeni datorită eforturilor filantropului Armenag Manissalian și cu aprobarea lui Ionel Brătianu, Prim Ministru la acea vreme. Tot lui Armenag Manissalian i se datorează înființarea în 1923, la Strunga, localitate situată la șaizeci de kilometri de Iași, a unui orfelinat pentru două sute de copii armeni, dintre care o sută cincizeci de băieți și cincizeci de fete. Acest orfelinat al cărui președinte a fost tot Manissalian a funcționat trei ani pentru că în 1926 deja nu mai erau copii acolo.

Istoriile urmașilor supraviețuitorilor Genocidului sunt indisolubil legate de cele trăite de străbunicii și bunicii lor acum un secol. Prima din seria ceremoniilor dedicate comemorării celor o sută nouă ani de la Genocidul Armean a fost Sfânta Liturghie în memoria sfinților martiri oficiată duminică, 21 aprilie, la Catedrala Arhiepiscopală Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil din București de preotul paroh Oshakan Khachatryan. După ceremonia din catedrală, a urmat la khacikarul din curtea lăcașului de cult  o slujbă de preaslăvire a acestor martiri oficiată de Preasfinția Sa Episcopul Datev Hagopian, Întâistătătorul Eparhiei Armene din România.  În memoria victimelor ridicate la rangul de sfinți în 2015, la khacikar au fost depuse coroane de flori. La ceremonii au participat alături de cei din comunitate, Excelențele Lor Tigran Galstyan, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Armenia în România, Nicolas Warnery, Ambasadorul Republicii Franceze în România, Alberto Antonio Rodriguez Goni, Ambasadorul Republicii Orientale a Uruguayului în România, Roberto Musneci, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Ordinului Suveran de Malta.

După aceste impresionante ceremonii religioase, a urmat la Centrul Cultural Armean o lectură performativă intitulată Cenușa din mine, cenușa din jur. Titlul este un vers dintr-o poezie a lui Daniel Varujan.  Poeta Ligia Keșișian, coordonatoarea activităților acestei instituții  s-a referit la biografia și creațiile poeților Daniel Varujan, Siamanto, Ruben Sevak și Paruyr Sevak.

Această lectură este prima dintr-o serie de trei întâmplări culturale sub umbrela Armenia 1915. Memoria exilului, dedicate comemorării Genocidului Armean din 1915, de la care se împlinesc anul acesta o sută nouă ani. La 24 aprilie, două sute cincizeci de intelectuali armeni au fost arestați, torturați și uciși de către cei din armata Imperiului Otoman. Printre aceștia s-au aflat și Daniel Varujan, Siamanto și Ruben Sevak. Cel de-al patrulea poet, Paruyr Sevak, născut la 1924 a scris despre acest tragic episod al istoriei lumii. 24 aprilie 1915 reprezintă debutul primului genocid din secolul trecut și din istoria modernă. În timpul masivei epurări etnice, sistematice și-au pierdut viața și au suferit umilințe teribile peste un milion de armeni.

În aprilie 2015, cu ocazia centenarului Genocidului Armean, un fragment din Cartea șoaptelor de Varujan Vosganian a fost tradus și citit simultan în douăzeci și șapte de limbi, în cadrul unui eveniment organizat în mai multe țări în parteneriat cu PEN Club Internațional.

Primul poem recitat de Ligia Keșișian în limba engleză a fost Alms de Daniel Varujan. Actrița și regizoarea Armine Vosganian a citit un fragment din romanul Cartea șoaptelor de Varujan Vosganian și poemul Astasdan de Daniel Varujan.  În continuarea evenimentului Ioana Tătărușanu a recitat poezii de Daniel Varujan și Siamanto, Sorin Despot a citit trei poezii de Paruyr Sevak, iar Radu Nițescu a citit poezii de Ruben Sevak.

Tănărul membru al ansamblului de dansuri Vartavar, Henrik Tumasyants a recitat în limba armeană poezii de Paruyr Sevak. Lectura poeziilor a fost acompaniată de muzica interpretată de Radu Varga și Mohammad Hadi Mogoei la santur și tar. La final, scriitorul și președintele Uniunii Armenilor din România, Varujan Vosganian a citit un fragment dintr-o poezie de Daniel Varujan și s-a referit la întâmplările din viața acestui poet.

„Varujan, numele pe care Daniel l-a luat de la familia soției lui, este un nume sfânt pentru armeni. Varujan, conform legendelor, este și numele unui soldat care a murit pe câmpul de la Avarayr. Varujan este nume de mucenic. Un soldat și un poet. Cine altcineva știe mai bine ce este dorul , decât soldatul și poetul. Daniel Varujan le-a adunat pe amândouă. Cei care l-au ucis, știau că în vremuri de restriște, conducătorul e poetul. Unii spun că la Smirna, când a fost incendiat cartierul armenesc, i-au văzut chipul în oglinzile arzând. Nimeni nu i-a găsit vreodată trupul. De aceea noi trăim în iluzia reînvierii sale.”

De altfel, la 20 aprilie s-au împlinit o sută patruzeci de ani de la nașterea poetului militant Daniel Varujan care în timpul scurtei sale vieți a publicat trei volume. Cântecul Pâinii, a apărut postum, în 1921. Regizorul Garo Berberian, în 2018 a realizat un film remarcabil privind viața lui Daniel Varujan.

Al doilea eveniment organizat de Uniunea Armenilor din România și Centrul Cultural Armean din București a fost proiecția filmului AURORA’S SUNRISE, regizat de Inna Sahaghian, la Cinema Muzeul Țăranului, în premieră la noi în țară, subtitrat în limba română. În mod simbolic, tulburătorul film s-a difuzat, miercuri, 24 aprilie. Această creație cinematografică are ca punct de plecare faptele reale din viața unei supraviețuitoare a Genocidului Armean, Arșaluys Mardiganian devenită Aurora. Laureat al mai multor premii prestigioase, filmul îmbină cu ingeniozitate animația cu interviuri ale Aurorei.

De asemenea conține și optsprezece minute din primul film mut, intitulat Auction of Souls, realizat în 1919, în care protagonistă a fost însăși Aurora. Înainte de proiecția acestui film realizat în 2022, atât președintele Uniunii Armenilor din România, cât și E.S. Tigran Galstyan, Ambasadorul Armeniei în România s-au referit la importanța creațiilor artistice care au la bază fapte reale legate de Genocidul Armenilor.

Seria de evenimente a fost încheiată, vineri, 26 aprilie, la Centrul Cultural Armean din București cu o dezbatere privind romanul Cele patruzeci de zile pe Musa Dagh al autorului austriac Franz Werfel.

Fragmente din acest roman au fost citite de actorul Răzvan Omotă. Dezbaterea a fost moderată de poeta Ligia Keșișian care i-a avut ca invitați pe Răzvan Voncu și Varujan Vosganian. 

Criticul și istoricul literar Răzvan Voncu la începutul discuției s-a referit la biografia lui Franz Werfel, la felul în care acest autor s-a documentat minuțios, la tema romanului Cele patruzeci de zile de pe Musa Dagh.

„Este un roman cu totul special prin faptul că autorul său, scriitorul Franz Werfel a repus în circulație o temă pe care Europa s-a străduit să o dosească, să o facă ascunsă., tema Genocidului declanșat de Imperiul Otoman împotriva armenilor, în 1915. Werfel a luptat în Primul Război Mondial. În cea de-a doua parte a războiului a lucrat în serviciul propagandei austriece și a avut acces la informații de primă mână. În presa europeană au circulat informații legate de ce se întâmplă cu armenii din Imperiul Otoman și a fost afectat de știrile sosite de la Viena . A avut posibilitatea să le verifice pe teren, în cadrul călătoriei pe care a făcut-o în Orient, în 1930, acolo unde i-a descoperit în Damasc pe supraviețuitorii Genocidului. Romanul beneficiază de o documentație pe care istoricii au confirmat-o. Este un roman de ficțiune plasat într-un cadru istoric riguros documentat scris cu câteva luni înainte de instalarea regimului nazist în Germania, fapt care a dat romanului un caracter straniu, premonitoriu, pe care și-l păstrează până în ziua de azi. Werfel a sesizat contextul politic în care a avut loc Genocidul Armean pe fundalul destrămării Imperiului Otoman, când puterea a fost preluată de un triumvirat, care apare în carte, format din Enver Pașa, Talaat Pașa și Gemal Pașa. La revoluția Junilor Turci au participat tineri intelectuali, ofițeri, aparținând multor etnii care au alcătuit Imperiul Otoman, inclusiv tineri armeni, inclusiv tineri aromâni. Acești intelectuali au urmărit ca democrația să ducă la eliberare, în sfârșit, la destrămarea unui imperiu de tip feudal, absolut desuet, în peisajul politic european. Werfel sesizează  acest conflict subtil care apare în momentul în care minoritatea armeană înțelege că majoritatea turcă nu dorește să democratizeze Imperiul Otoman, ci să-l facă mai eficient, să-i dea un nou suflu. Gabriel Bagradian este personajul central al romanului și în sufletul lui se dă o luptă între fidelitatea de cetățean otoman, convingerea de intelectual liberal format la Paris că Imperiul se modernizează și știrile alarmante pe care începe să le audă când își dă seama ca ofițer în rezervă al armatei otomane, el nu primește ordinul de convocare la război. Urmează un șir de alte întâmplări, aude o convorbire la băile turcești despre ce o să li se întâmple armenilor și în mintea sa devine limpede că noua Turcie este o iluzie, o cosmetizare. Deși integrați, armenii au jucat rolul de țap ispășitor, când înfrângerile s-au acumulat pentru turci. Au fost acuzați că dispun de o prea mare putere, că ei controlează finanțele, li s-au pus în față tot soiul de stereotipuri ale majorității. (…)

Este un roman al memoriei care intră într-o categorie care devine pe zi ce trece mai atractivă și mai interesantă, chiar dacă este scrisă acum, cum este cazul Cărții șoaptelor a lui Varujan Vosganian sau în urmă cu aproape o sută de ani cum este cazul romanului lui Franz Werfel. Literatura este mai greu de învins decât fake news-ul, decât negarea. Negarea nu poate învinge memoria fixată în astfel de cărți. Negarea confruntată cu o asemenea carte este doar propagandă. Asemenea romane depun mărturie că literatura păstrează un tezaur al memoriei umanității pe care îl putem regăsi, iar și iar. Cele Patruzeci de zile de pe Musa Dagh este un roman excepțional, bine documentat, în care apar personaje istorice și forța sa artistică îl face să devină o mărturie morală.”

În continuarea evenimentului scriitorul Varujan Vosganian a răspuns întrebărilor Ligiei Keșișian privind deosebirile dinte Holocaust și Genocidul Armean.

„Cea mai importantă deosebire față de Holocaust este faptul că în Germania evreii erau emigranți, iar în Anatolia băștinași. Acolo trăiau de trei mii de ani. Holocaustului a putut fi constatat la fața locului prin modalitățile de înregistrare care nu existau în timpul Primului Război Mondial, fie că este vorba de pelicule filmate, de documente scrise, de lagărele pe care aliații le-au găsit. Cartea șoaptelor a fost publicată la optzeci de ani de la cartea lui Werfel. Werfel, fiind evreu a descris evenimentele, eu fiind armean, le-am mărturisit. Werfel le-a privit din afară, înăuntru, eu le-am privit dinăuntru în afară. Și romanul lui este convingător. Cartea lui Werfel este prima capodoperă literară despre Genocidul Armenilor. Cartea șoaptelor vine din perspectiva supraviețuitorilor, nu a trăitorilor. Eu aveam mărturiile bunicilor. Am fost pus într-o situație similară cu a lui Werfel. Toată literatura care a urmat s-a bazat pe mărturii. Primele mărturii sunt trupurile celor care au murit, stivele de cadavre care au fost scoase la iveală. Apoi sunt mărturiile diplomaților străini, ambasadori și consuli. Johannes Lepsius chiar a mers la Talaat Pașa și a încercat să-l convingă să renunțe la planul său de dizlocare a populației armene. Există cel puțin două centre în lume, unul la Paris și altul la Berlin cu mărturiile supraviețuitorilor. Werfel a folosit astfel de surse. Cultura a reușit să impună o atitudine împotriva Genocidului. Nici politica, nici dreptul nu au reușit. Cartea lui Werfel nu a avut o circulație mare, de exemplu ea nu este tradusă în Bulgaria. Ecranizările despre Genocidul Armean au fost foarte puține.”

În continuarea discuțiilor criticul literar Răzvan Voncu a precizat faptul că romanul lui Werfel a apărut în România, în traducerea lui Horia Matei, în timpul comunismului, cu o prefață excepțională a lui Nicolae Balotă. De asemenea, a arătat faptul că datorită acestui roman a aflat pentru prima dată despre evenimentele din 1915 de pe teritoriul Imperiului Otoman.

Andrei Vieru, eseist și pianist, a intervenit și s-a referit mai ales la problema recunoașterii Genocidului Armean.

Scriitorul Varujan Vosganian a adăugat faptul că în România, în prezent, armenii sunt foarte respectați, legislația este cea mai favorabilă în comparație cu oricare altă țară din lume. Revenind la evenimentele din 1915, Vosganian a precizat că există fotografiile vapoarelor franceze care au salvat supraviețuitorii armeni de la Musa Dagh și a citit poezia sa intitulată Stigmate.

 Către finalul acestei întâlniri s-a discutat problema moralității în politică. Un alt subiect care s-a bucurat de atenție a fost cel privind rolul literaturii în oglindirea evenimentelor istorice și felul în care  sunt sensibilizați cititorii. Despre influența pe care a avut-o romanul Cartea șoaptelor a vorbit în încheiere Varujan Vosganian.

„Cartea șoaptelor a avut o rezonanță deosebită în lume datorită faptului că atunci când vorbești despre o tragedie de o asemenea amploare, vorbești despre marile tragedii ale lumii. Noi trebuie să continuăm să vorbim despre Genocidul armean, prin el vibrează corzile dureroase. (…) În 2015, Cartea șoaptelor a fost declarată carte simbol a luptei împotriva crimei de genocid de către Festivalul de Literatură de la Berlin, PEN Club International și Lepsiushaus Potsdam și au fost lecturate fragmente din volum în două sute cincizeci de orașe din lume, din patruzeci de țări. (…) Este foarte important când scrii o carte precum Cele patruzeci de zile de pe Musa Dagh să nu fii tezist, să nu încerci să convingi cu argumente care vin de la tine, să lași realitatea să vorbească, să nu fii pătimaș. Literatura nu pune concluzii, doar mărturisește. (…) În istorie moartea este statistică, în literatură avem de-a face cu memoria, cu suferința, adică ce ne-a rămas din trecut. Literatura este mai cutremurătoare decât istoria. Memoria e trecutul care trăiește cu noi.”

Întâlnirea de la Centrul Cultural Armean a avut darul de a reaminti cât de important este să putem vorbi despre istoria armenilor cu toate rănile ei adânci, cu toate durerile, cu toate  încercările. Cei refugiați pe muntele lui Moise rămân un simbol al rezistenței, al forței de a se opune marilor nedreptăți.

Andreea BARBU

Fotografii de Andreea Tănase    

by Andreea Barbu