BEDROS HORASANGIAN : Spre Est sau spre Vest ?

Situația prin lume – și Armenia y compris – este cea care este. Nu cea pe care am dori să fie. Pace, bunăstare, fericire,  bucuria fiecărei zile. Nici pomeneală de așa ceva. Soluțiile devin individuale, fiecare cu norocul lui, din moment ce acelea colective se dovedesc inutile și ineficiente. Și tot dau greș. Și totuși. Și totuși nu ne putem pierde speranța și gândul ultim că Doamne, Doamne, acel Astvadz Baba, ( Bunul Dumnezeu ) ne va ocroti și îndruma pașii într-o lume în care ne pierdem reperele și idealurile. Despre ce e vorba? Despre situația încordată din Armenia.  Despre o mișcare civică iscată de militantismul unui înalt prelat –  Arhiepiscopul Bagrat Galstanyan – care vrea să coaguleze nemulțumirile unei anumite părți a  poporului și să-l demită pe actualul Prim Ministru – ales prin vot popular, ne place sau nu, democratic –Nikol Pașinian. Un activist civic – printre puținii lideri armeni care nu provine din nomenclatura politico-ideologică din siajul puterii, mai mult sau mai puțin oculte, a Moscovei – care și-a pus pielea la  bătaie și a ajuns pe un val popular să preia cheile puterii. Într-o țară măcinată de conflicte externe și interne,  provocări –politice și militare – care s-au tot succedat după obținerea independenței de stat. O țară cu o situație economică dezastroasă și una geostrategică periclitată de interesele puterilor zonale. Era, este, la mintea cocoșului – și armenii sunt un popor de cocoși în exces! – că  Nikol Pașinian va avea de înfruntat adversități din toate părțile. Nu mai reamintim evenimentele petrecute în Armenia și Arțakh (Karabaghul) –ul care a creat numeroase probleme în ultimii ani. Situația de astăzi, din teren, este cea care este. Rea. Foarte rea. Delimitarea frontierelor naște adversități. Și totuși. Încercările din ultimul an ale guvernului de la Erevan de a se desprinde din brațele Moscovei și apropierea de UE nu au fost bine receptate de ruși. Care i-au cam lăsat de izbeliște, rușii având o altă agendă politică decât Armenia care caută doar soluții ca să supraviețuiască. Armenii, care nu au rezerve energetice, nu sunt bine percepuți, nici de Kremlin, nici de occidentul democratic. Care are prea multe pe  cap ca să-i pese și de Armenia. Dacă în 1969 avea peste 4 milioane de locuitori, acum sare puțin peste două milioane. Diaspora a tot crescut la opt. Dacă armenii se pot salva, cu Armenia ce se întâmplă? Ce facem, ne mutăm cu toții, care unde apucă? Sau ne strângem rândurile și coagulăm o solidaritate care să proiecteze pe termen lung poporul armean. Problema nu e neapărat soarta lui Pașinian, ci Armenia. Mișcarea iscată de un înfierbântat înalt prelat, care știe să vorbească frumos –  ține predici, karoz, mobilizatoare și pline de elan patriotic – nu poate ține loc deciziilor și soluțiilor de gestionare a treburilor unei țări. Opoziția de la Erevan tot vrea sa-l demită – sau să-l facă pe actualul PM să demisioneze fără să propună un proiect de țară și o agendă politică pe termen mediu și lung. Rușii ne-au lăsat de izbeliște, turcii și azerii, pe care azi îi curtează cancelariile democrațiilor occidentale, principiul Interesul ține fesul e valabil și azi, atât la NATO cât și la UE, sunt pe cai mari și-și  văd de interesele lor. Dacă mișcarea antipashinian a lui Bagrat Galstanyan este bine mediatizată, negocierile care tot au loc între Armenia și Azerbaidjan – au fost mai multe runde, ultima în Kazahstan, chiar în această lună – pentru a găsi soluții de compromis viabile pentru ambele părți trec practic neobservate. Armenia este obligată să se mențină pe linia de plutire, să supraviețuiască. Nu  pentru a salva pe Nikol Pașinian, ci viitorul propriului popor. Miliardele asumate de Uniunea Europeană și SUA  pentru sprijinirea Armeniei – Pașinian s-a fotografiat la Bruxelles alături de Mme Ursula, cu Borel și Secretarul de stat american,  Anthony Blinken – și un tratat de pace cu Azerbaidjanul ar putea fi un prim pas înainte pentru stabilitatea greu încercată din Caucazul de sud. Georgia, la rândul ei sfârtecată de disensiuni interne – unde-și  vâră coada rușii și cozile lor de topor e mereu gâlceavă – ca și Azerbaidjanul,  ieri pusă pe butuci de eroismul lui Monte Melkonian, azi pe cai mari și curtată de toată lumea pentru resursele ei energetice – vor trebui să găsească soluții. Concrete. Numai cu Huoo! și Jos! nu se poate guverna. Clericii  armeni ar trebui să se abțină să facă politică. Poporul armean are nevoie de ei în alte ipostaze. Diplomația de la Erevan, unde o generație tânără poate prelua măcar parte din bunele intenții constructive ale lui Gerard Libaridian – istoricul profesor american și ultimul oficial armean care  fost la Baku – și găsi alternative. Viabile atât pentru armenii aflați azi la ananghie, cât și pentru interesele actanților zonali. Să nu uit, o simplă observație. Parlamentarii armeni de la Erevan au renunțat la cravate – pe model iranian ?– ceea ce parcă nu dă bine. Chiar dacă e fierbințeală mare la Erevan. Am zis și eu, n-am dat cu parul.

PS. Apreciem noul trend al activităților de la Centrului Cultural Armean din București. Schimbarea de generație este binevenită și dă roade. Bravo! Noile programe anunțate, cu aniversarea muzical-dansantă lui Aznavour și filmele dragului  nostru Serghei Paradjanov sunt extrem de tentante.

Poftiți cu toții în Str. Armenească 13!

by Bedros Horasangian