Alain Delon și prietenii săi armeni

                 Figură emblematică a cinematografiei franceze, Alain Delon a plecat dintre noi la 18 august 2024. Imediat după moartea sa, pe France 2 au putut fi urmărite fragmente scurte din interviurile sale. A fost un regal să poată fi văzut și ascultat despre felul în care își alegea scenariile și cum își trăia rolurile.

                Filmele sale cult, nu foarte puține, sunt difuzate în prezent, ce-i drept, destul de rar, pe canalele de televiziune. Dacă însă comparăm palmaresul său cu cel al starurilor de astăzi, constatăm, la prima mână, faptul că este impresionant. Delon a jucat în peste optzeci de filme de factură diferită, avându-i ca regizori pe Michangelo Antonioni, Luchino Visconti, Jean-Pierre Melville, Jean Luc Godard, Henri Verneuil.

De asemenea a avut mereu parteneri celebri, precum Claudia Cardinale, Jean Gabin, Yves Montand, Romy Schneider, Lino Ventura.  

                Primul dintre filmele pe care le-am revăzut a fost Clanul sicilienilor, regizat de armeanul Henri Verneuil în 1969. Am avut bucuria să-l regăsesc pe Delon într-un rol de gangster cu relații în lumea interlopă alături de Jean Gabin și Lino Ventura. Înainte de acest film polițist, Delon a mai jucat cu succes, în 1963, cu Jean Gabin într-un alt film regizat de Henri Verneuil, intitulat Mélodie en sous-sol. Orice număr poate fi câștigător a fost tradus titlul în limba română. Henri Verneuil a intuit talentul uriaș al tânărului Delon și chiar a reușit să se împrietenească cu el. Cele două filme sunt excelent construite, abundă în momente de suspans, punând în valoare practic fiecare actor în parte. În filmul din 1963 se pune la cale o lovitură la cazinoul din Cannes. Finalul este cu totul neașteptat, ceea ce sporește valoarea acestei creații. Delon nu este cu nimic mai prejos decât Gabin aflat în plină maturitate artistică. Clanul sicilienilor este la rândul său un film polițist fără cusur, având un scenariu remarcabil, cu personaje memorabile, cu răsturnări de situație și scene antologice. Este la fel de bine lucrat ca Nașul, iar Verneuil a avut inspirația să colaboreze pentru coloana sonoră cu Ennio Morricone, compozitor italian de excepție. Total diferit de creațiile tradiționale, Clanul sicilienilor este reprezentativ nu numai pentru cinematografia franceză ci și pentru cea mondială. În plus, dacă ar fi să judecăm opera regizorului de origine armeană, Henri Verneuil, doar prin prisma acestor două filme realizate în anii șaizeci, am putea lesne înțelege că a fost un maestru incontestabil în lumea atât de frumoasă a filmului. Sigur, oricând poate fi organizată o retrospectivă a filmelor lui Verneuil, acest mare prieten al lui Delon, fie la Institutul Francez, fie la Centrul Cultural Armean.

             Delon a strălucit și în Ghepardul, capodoperă a regizorului italian Luchino Visconti, din 1963, după ce a jucat în Rocco și frații săi. Adaptare a singurului roman scris de Tomasi di Lampedusa, filmul care a fost nominalizat și la Oscar, spune povestea unei familii de nobili sicilieni. Memorabilă este scena balului, o probă de opulență, farmec și evident bun gust. În Ghepardul a jucat și actorul american Burt Lancaster, ceea ce a sporit considerabil faima lui Delon. Samuraiul, Piscina, Polițistul, Domnul Klein, Trei bărbați de ucis și Povestea noastră sunt alte mari filme în care a jucat Delon. De la În plin soare, din 1960, adaptat după romanul Talentatul domn Ripley al autoarei americane Patricia Highsmith la rolurile de forță nu a fost un drum prea lung. Frumusețea sa a funcționat ca un magnet, fiind dublată de talent, carismă, putere de seducție, naturalețe și noroc. În 1973 a și cântat, alături de Dalida, melodia Paroles, paroles, care a devenit hit internațional.    

            Prieten a fost cu mulți regizori și artiști de renume din Franța și Italia. Printre aceștia s-a numărat și Charles Aznavour pe care l-a cunoscut chiar de la începutul carierei sale. L-a ascultat, admirat și l-a aplaudat de câte ori s-a aflat în apropierea sa. Cei doi au participat la numeroase ceremonii și festivități împreună, petrecând momente minunate. Într-o oarecare măsură au avut destine asemănătoare. Alain Delon, în 2012, a ajuns în Republica Armenia pentru lansarea unei producții cinematografice. A avut la Erevan întâlniri importante, chiar cu șeful statului și a vizitat câteva obiective din zonă. După moartea lui Aznavour, la întâi octombrie 2018, Alain Delon s-a declarat distrus. Și-a dat seama că cei din generația sa pleacă, unul câte unul, după ce au primit numeroase distincții. El însuși a plecat la optzeci și opt de ani, după ce s-a putut bucura din plin de frumusețile acestei lumi.

             S-a spus adesea că este cel mai cunoscut, iubit și bine plătit actor din Franța, fiind în același timp un simbol al masculinității. Posesor al unei averi uriașe, a colecționat tablouri, ceasuri, vinuri scumpe pe care apoi le-a vândut la licitație la sume exorbitante. A avut și suficienți detractori care mereu au arătat că Delon a fost exmatriculat de la toate școlile unde a fost înscris, că a fost apropiat de cercurile unor interlopi, că nu și-a recunoscut unul dintre fii.

             Sunt oricând pregătită să revăd marile filme în care a jucat Delon. Carisma, eleganța, silueta fermecătoare, albastrul pătrunzător al ochilor, mișcările agile sau gesturile tandre, zâmbetul enigmatic, siguranța, uneori umorul au fost punctele forte ale personalității sale. Dincolo însă de toate aceste calități, s-a străduit să joace în mai mult de două filme pe an, să fie uneori producător sau scenarist, ceea ce spune multe despre omul care a fost.

Andreea BARBU

__________________

Surse rtl.be, lefigaro.fr, imdb.com

Credite foto https://www.facebook.com/Henri.Verneuil/

https://www.facebook.com/groups/274009122635930

by Andreea Barbu