Redactor

Descopera.ro | Casa Melik, locuinţa-muzeu…

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

…norocoasă din Bucureşti ce rezistă de circa 250 de ani. L-a găzduit inclusiv pe fugarul-revoluţionar Ion C. Brătianu

Casa Melik a fost construită în a doua jumătate a secolului XVIII, pe când Napoleon Bonaparte devenea prim-consul, iar dinastia Medicii din Italia se încheia. Deşi au trecut mai bine de 200 de ani, Casa ”Melik” se găseşte în acelaşi loc în care a fost construită în 1770, în inima Cartierului Armenesc.

În a doua jumătate a secolului XVIII, un boier cu rang de spătar se decide să-şi ridice casă la bariera de răsărit a Bucureştiului, ce se întindea de la Podul Târgului de Afară (în prezent Calea Moşilor), până la Hanul Solacolu. Astfel apare strada Spătarului, întâlnită şi astăzi în Cartierul Armenesc. De asemenea, în apropiere de strada Corbeni a existat până în anul 1970 un havuz cu o fântână ce purtau denumirea de „puţul spătarului”. 

Casa Melik a fost construită în anul 1770, unele surse istorice luând ca referinţă chiar anul 1760. Este ridicată de meşterii locului care obişnuiau să construiască locuinţele după cum au învăţat din străbuni. Clădirea din actuala strada Spătarului, nr. 22, prezintă planul unui conac boieresc de ţară.  În 1815, casa este cumpărată de la urmaşii spătarului de către Chevorc Nazaretoglu. Apoi, casa este lăsată moştenire lui Agop Nazaertoglu, care la rândul său îi lasă moştenire locuinţa Anei Nazaertoglu ce se mărită cu Iacob Melik în 1847. După ce Iacob îşi finalizează studiile la Paris, cei doi se mută în casă. 

citește tot articolul pe descopera.ro