Simona Paula Dobrescu

BARI | Inaugurarea Consulatului onorific al Republicii Armenia

Decrease Font Size Increase Font Size Text Size Print This Page
Share

Cu multă plăcere anunț că la Bari, orașul în care locuiesc și de unde scriu aceste rânduri, în seara zilei de sâmbătă 28 septembrie 2024 la ora 19.00 a fost inaugurat Consulatul onorific al Republicii Armenia. Este vorba de al treilea Consulat în Italia, primele două fiind deja prezente în orașele Milano și Veneția. Invitată să particip la acest eveniment m-am bucurat nespus de mult, că am putut să prezint personal felicitări domnului Consul onorific Dario Rupen Timurian și familiei sale, de care mă leagă o sinceră prietenie.

Deschiderea acestui nou birou consular, evidențiază raportul de prietenie existent între cele două Țări și totodată întărește legăturile culturale, economice și diplomatice de mult instaurate între Armenia și regiunea Puglia, în care Bari este capitală.

Tăierea panglicii inaugurale de către Primarul orașului Bari, doamna Ambasador Tsovinar Hambarzumyan și fiica sa

Biroul consular este situat într-un edificiu în plin centru, în Corso Vittorio Emanuele Nr. 30, la doi pași de Primărie, Prefectură, de splendida  faleză și de renumitul Teatru Margherita.

Domnul Consul onorific Dario Rupen Timurian oferind un interviu televiziunii locale

Domnul Dario Rupen Timurian, Consulul onorific al Republicii Armenia, este avocat, antreprenor pluripremiat, cunoscut și apreciat pentru competențele profesionale, dar și pentru deosebitele calități umane. Este fiul domnului Rupen Timurian, decanul Comunității armene din Bari, al cărui tată a ajuns pe aceste meleaguri după Genocidul din 1915.

În seara inaugurării erau prezente următoarele personalități: E. Sa doamna Tsovinar Hambarzumyan, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Armeniei în Italia, Prefectul orașului Bari E. Sa domnul Francesco Russo, Primarul domnul Vito Leccese, dott. Pietro Curzio, primul Președinte emerit al Înaltei Curți de Casație. 

Doamna Ambasador Tsovinar Hambarzumyan s-a adresat celor prezenți în limba italiană. Deși se afla la sfârșit de mandat, a susținut în mod concret proiectul care a permis deschiderea Consulatului onorific la Bari, crezând în calitățile Comunității armene din Puglia, care de peste 100 de ani reprezintă Diaspora Armenilor, în această regiune din Sudul Italiei. A amintit de prezența poetului Hrand Nazariantz la Bari, de operele literare pe care le-a scris, cât și de ajutorul pe care el l-a acordat conaționalilor săi, care sosiți la Bari, fugind de la un tragic destin, s-au stabilit în Satul “Nor Arax”. 

Don Mario Persano, preot catolic, a binecuvântat pe cei prezenți și sediul oficial al Consulatului onorific, iar talentatul tenor Raffaelle Pastore, a intonat imnurile Armeniei și Italiei, după care ne-a delectat cu șansonetele renumitului cântăreț Charles Aznavour. Un copios buffet a fost pus  la dispoziția oaspeților. 

A fost o seară de neuitat, caldă,  erau circa 33 de grade, dar mai ales din punctul  de vedere al sentimentelor, al emoțiilor, a lacrimilor și a căldurii sufletești pe care familia Timurian a știut s-o transmită, în mod spontan, celor prezenți. 

 Simona Paula DOBRESCU

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *