COMENTARIU |   Ara Toranian : Diaspora trebuie să rămână fidelă istoriei și valorilor sale

Este greu de la Paris să judeci cu precizie alegerile controversate ale lui Nikol Pașinian în materie de politică externă. Are dreptate să ardă navele țării cu Rusia care rămâne, în ciuda slăbirii sale, cel mai important partener economic și principala putere non-turcă din regiune? Angajamentele pe care le oferă Occidentului au cea mai mică șansă de a duce la o adevărată alianță strategică cu Europa și Statele Unite, capabilă să-i garanteze securitatea? Va fi suficientă această reorientare pentru a contrabalansa, pentru doamna Ursula Von der Leyen, interesele energetice reprezentate de Baku, iar pentru Departamentul de Stat ponderea tradițională a Turciei, membră a G20, în cadrul NATO?

Oricum, Armenia, ca stat încă independent și suveran, rămâne stăpâna diplomației sale. Depinde de autoritățile sale alese democratic să ia deciziile corecte, care în acest caz echivalează cu tot atâtea pariuri pe viitor pentru care vor fi singurii responsabili în fața Istoriei și primii care vor suferi consecințele. În acest context deosebit de periculos pentru integritatea națiunii, și chiar pentru supraviețuirea ei, Erevanul a fost condus să facă o serie de concesii dușmanilor săi, „justificate” în fond în numele „realismului” și al dorinței inerente pentru un „acord de pace”.

Orice s-ar crede despre acuratețea acestor poziții văzute din Franța – un Stat european care păstrează în conștiința colectivă experiența colaborării și a rezistenței -, un lucru este cert: ele sunt dictate de o anumită viziune a securității sale care implică în esență viitorul Armenia. Îi revine, deci, în a fi principalul factor de decizie în acest domeniu (ceea ce nu interzice dezbaterea).

Totuși, nu același lucru este valabil și în ceea ce privește politica sa față de Diaspora, care este de facto și, în plus, preocupată de abordările față de ea, și deci legitimă să pună la îndoială relevanța acestora, chiar dacă își propune să susțină această a doua patrie. Întrebarea este să știm, într-un moment în care cuvintele Armeniei sunt în mare măsură condiționate de amenințările cu care se confruntă, în ce măsură Diaspora poate și trebuie să confunde „solidaritatea” și „alinierea” cu riscul, în ceea ce privește această ultimă variantă, să aibă consecințe grave, si nu doar pentru ea.

Deci, în timp ce Armenia, înconjurată de puteri prădătoare, acționează sub constrângere, cu pistolul la tâmplă, ce relevanță ar avea Diaspora să-și lege orbește structurile de o barcă într-o stare atât de proastă?

Totuși, după o logică mioapă, noile autorități armene încearcă, chiar mai radical decât precedentele, să preia controlul asupra „comunităților” care trăiesc în afara granițelor țării, inclusiv pe cele mai vechi și mai bine organizate precum cele din Franța sau Statele Unite ale Americii. Ceea ce nu este lipsit de probleme.

În primul rând, pentru că Diaspora nu trebuie să fie condusă de Armenia pentru a o susține. Pentru descendenții supraviețuitorilor genocidului din 1915 împrăștiați în întreaga lume, apărarea pornește dintr-un cvasi-reflex, legat de istoria lor. A crede că acest sentiment ar trebui controlat din exterior ar fi o insultă pentru ei. Mai rău, acest tip de interferență prezintă riscul de a distorsiona sensul sprijinului pentru Armenia, reducându-l la expresia influenței externe, a instrumentalizării. Această solidaritate este însă cu atât mai justificată și mai eficientă, cu cât își trage puterea dintr-o memorie colectivă, cuplată cu o alegere cetățeană, liberă și democratică, și nu din supunerea la cine știe ce amestec străin.

La fel de grave, aceste intruziuni generează inevitabil tensiuni, fricțiuni și chiar diviziuni contrare obiectivelor proclamate de coeziune. De asemenea, ele încurajează practicile nesănătoase de parașutism și curtoazie, susținute de nevoia de a obține legitimitate de „acolo”, care lipsește aici. Prin urmare, nu este surprinzător faptul că această derivă afectează cu prioritate structurile marginale ale Diasporei sau cei mai izolați indivizi.

Atâta interferență care nu face decât să slăbească tabăra prietenilor Armeniei în loc să o întărească. Ceea ce este cu atât mai dăunător cu cât baza valorilor purtate de Diaspora, în special prin luptele sale pentru adevăr și dreptate, pe lângă caracterul lor intangibil, participă la identitatea Armeniei în lume și rămâne  una dintre cele mai bune pârghii pentru mobilizarea oamenilor în jurul ei.

O legătură între Armenia și Universal, problema genocidului rămâne mai mult ca niciodată, în zorii celei de-a 110-a comemorări, o problemă de etică globală. Nu doar pentru că motivele sale, nefiind eradicate, continuă să producă aceleași efecte. După cum am văzut în Arțakh și după cum ar putea apărea în cazul kurzilor. Dar și pentru că războaiele care slăbesc pacea mondială necesită mai mult ca oricând ridicarea standardelor internaționale în prevenirea și reprimarea crimelor împotriva umanității. De aici și interesul politic contemporan de a aduce această temă la viață.

Totul indică în acest context că Diaspora trebuie să rămână fidelă istoriei și valorilor sale. Această alegere nu este nici exclusivă, față de alte inițiative și nici de prisos. Ea rămâne totuși cheia păstrării coeziunii, legitimității și pentru continuarea apărării, cu forță și independență, a Armeniei pe o planetă cu echilibre din ce în ce mai precare.

Ara TORANIAN

armenews.com

by Redactor