Slujbă de comemorare cu ocazia împlinirii a 18 ani de la asasinarea lui Hrant Dink și a împlinirii a 35 de ani de la masacrele din Baku

De la începutul mișcării Artsakh în 1988 după 20 februarie, Consiliul Deputaților Poporului din Regiunea Autonomă Nagorno-Karabakh a făcut un apel la autoritățile sovietice din acea vreme cu o solicitare de a transfera Nagorno-Karabakh din Azerbaidjan catre Armenia, după care naționaliștii azeri au început pogromuri în Sumgait, care nu este departe de Baku și au existat încercări de a organiza pogromuri în Gandzak (Kirovabad).

Deja în 1988, la Baku au început demonstrații în masă, atacuri asupra armenilor, lupte și crime. Dar cele mai masive pogromuri, care au pus capăt prezenței comunității armene în oraș, au fost comise de naționaliștii azeri în perioada 13-20 ianuarie 1990.

Nationalistii azeri s-au adunat în centrul orașului pentru o mare demonstrație. Principalele sloganuri ale demonstrației au fost „Moarte armenilor” și „Glorie eroilor din Sumgait”. Apoi, acesta din urmă s-au împrăștiat prin oraș, având în prealabil o listă a imobilelor în care locuiau armenii. Atrocitățile distrugătoarelor au durat o săptămână. Oamenii au fost torturați, violați, arși de vii. Atrocitățile s-au încheiat când trupele sovietice au intrat în oraș în noaptea de 19 spre 20 ianuarie. Aproximativ 300 de armeni au murit în masacru, dar numărul exact nu este cunoscut nici până în prezent, deoarece autoritățile din Azerbaidjan au încercat în toate modurile să ascundă numărul celor uciși.

În momentul în care trupele sovietice au intrat în Baku, 279 de soldați ai armatei sovietice au fost uciși de naționaliștii azeri și peste o sută au fost răniți. Trupele sovietice au folosit forța, în urma căreia, conform datelor oficiale ale Azerbaidjanului, au fost ucise 134 de oameni, care au fost declarați „martiri”. Practic, ei erau participanții la pogromuri.

Înainte de 1988 Comunitatea armeană din Baku era formată din aproximativ 217.000 de oameni, dintre care majoritatea nu și-au putut vinde casele și au devenit refugiați. După pogromurile din 1990, în Baku nu au mai rămas armeni. Trebuie remarcat faptul că naționaliștii azeri au suferit în mod regulat pierderi atunci când s-au confruntat cu militanți și voluntari armeni în Arțakh. Și când a început războiul la scară largă din Arțakh (1991-1994), Forțele Armate din Arțakh au învins complet armata azeră. În partea azeră au apărut sute de mii de persoane strămutate, care au devenit cărți de joc în mâinile oficialului de la Baku. Dar asta e altă poveste.

Totodata mentionăm că în urmă cu 18 ani, la 19 ianuarie 2007, ziaristul Hrant Dink, membru marcant al intelectualității armene din Turcia, sustinator al recunoașterii genocidului armean și luptător pentru cauza armeană, a fost asasinat în apropierea redacției ziarului armenesc ,,Agos’’ din Istanbul.

Duminică, 26 ianuarie, după Sf. Liturghie, în Catedrala Arhiepiscopală ,,Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil’’ din București, va fi oficiată slujba de pomenire a armenilor masacrați în Baku și pentru Hrant Dink, de către Preasfințitul Episcop Datev Hagopian, Întâistătător al Eparhiei Armene din România.

Memoria celor drepți  să fie binecuvântată. Amin.

Biroul de presă al Arhiepiscopiei Armene din România

by Arhiepiscopia Armeana