„ARMENIA AUTONOMĂ”: ECOUL EUROPEAN ÎN ROMÂNIA AL TRAGEDIEI ARMENE ÎN TIMP REAL (1915-1916)

Din cele peste 30 de periodice armenești din România, câteva au fost publicate înainte de formarea comunității mari armenești cauzată de Genocidul Armean. Unul dintre aceste ziare a fost „Inknavar Hayastan” („Armenia autonomă”), o publicație ce promova ideologia partidului Hănceak, ziar care a apărut la București în anul 1916, în timpul unor masacre fără precedent împotriva armenilor din Imperiul Otoman. Acest ziar apare în locul „Presei Balcanice”, o altă publicație armenească din Ruse, iar promotorul a fost Stepanos Sapah-Ghiulian (1861-1928), cunoscut om politic și publicist. Încă de la început, el și-a exprimat neîncrederea față de mișcarea Junilor Turci, considerându-i pe aceștia drept continuatori ai politicii lui Abdul Hamid al II-lea în ceea ce privește problemele naționale. Sapah-Ghiulian considera că Partidul Hănceak ar trebui să acționeze în mod clandestin în Imperiul Otoman și să ducă o luptă revoluționară de eliberare națională. Totuși, în cadrul partidului au prevalat susținătorii unei opoziții deschise. Abia în 1913, hănceakienii au adoptat oficial linia politică propusă de Sapah-Ghiulian, însă momentul și inițiativa fuseseră deja pierdute, iar Junii Turci au zdrobit partidul, eliminând astfel un obstacol serios în calea realizării genocidului împotriva armenilor.
Primul număr al ziarului a ieșit pe 1 ianuarie 1916. Ziarul era în limba armeană, iar ultima pagină în română, pentru ca și publicul românesc să afle de „dreptatea cauzei poporului armean”. Chiar în primul număr găsim câteva mărturii la nivel înalt din Germania, Franța și Elveția, la ceea ce se întâmplase în lunile anterioare și acela era începutul…

DEPUTATUL SOCIALIST GERMAN LIEBKNECHT ȘI MASACRAREA ARMENILOR

Marea crimă a Imperiului otoman, care cu cea mai grozavă cruzime a distrus atâtea zeci de mii de vieți armenești, a găsit glas de protestare până și în Germania, aliata Turciei. Astfel, cu ocazia unei interpelări adresată în ziua de 20 Decembrie 1915 cancelarului Germaniei în Reichstagul din Berlin, deputatul socialist german Liebknecht, unul din puțini socialiști germani cari au rămas fideli credinței lor, a întrebat și ce e cu masacrarea armenilor din Turcia. Marele socialist german a arătat că poporul german, care se consideră o națiune civilizată, nu poate tolera ca asemenea crime să se săvârșească în secolul al 20-lea, chiar dacă faptul se petrece pe timp de războiu.
Din nenorocire, însă, cancelarul Germaniei a lăsat fără răspuns întrebarea deputatului socialist german Liebknecht și astfel guvernul turc își va continua nesupărat mai departe crimele odioase împotriva pacinicului și nefericitului popor armean. E nespus de dureros că conducătorii Germaniei lasă pe aliata Turcie să comită asemenea grozăvii și nu vor să intervină măcar cu o vorbă bună chiar când li se atrage atențiunea asupra crimelor sălbatecei sale aliate. În tot cazul, noi constatăm faptul îmbucurător că s-a găsit barim un om de inimă, cum e marele socialist Liebknecht, care a avut curajul să ridice glasul său plin de energie în favoarea obijduitului popor armean.
Ce soartă a ajuns să trăească obijduitul neam armenesc, ci până și în țările aliate cu dușmanii săi turci să se audă glasuri de protestare și milă!
Când vor ajunge și armenii zile mai bune și mai fericite!?

APELUL FRUNTAȘILOR FRANȚEI PENTRU ARMENI

Mai mulți oameni politici de frunte ai Franței, parlamentari, scriitori, literați, foști miniștri, ziariști etc., au semnat și lansat următorul apel către toți francezii ca să colecteze în permanență ajutoare pentru armeni, – ajutoare cari vor fi trimise la destinație nenorociților refugiați pe măsură ce se vor colecta sumele subscrise. Iată textul acestui inimos apel:
„Este știut că armenii sunt victima fanatismului turcesc. Guvernul turc are în programul său de activitate, stabilit încă cu mult înainte de către Abdul-Hamid, exterminarea armenilor. Dar astăzi, acest program este pus în aplicare cu multă sălbăticie, mai aspru și mai neomenesc. Peste 200.000 armeni, între cari sunt mulți orfani, pentru a-și scăpa viața, au fost siliți să se refugieze în Rusia. Sărmanii armeni mor zilnic cu sutele de foame, cu tot largul ajutor dat din partea Rusiei și de compatrioții lor armeni de acolo. În sfârșit, ei au fugit forțați din Turcia de teama morții și din cauza mizeriei.
În Anglia s-a format deja un comitet care să trimeată ajutoare pentru armeni. Franța nu poate să rămână nesimțitoare și trebue să-ți manifeste simpatia sa pentru nefericitul popor armean.
Vom căuta deasemenea să trimitem ajutor pentru acei armeni cari neputând fugi din Turcia, au scăpat însă din teribilele masacre”.
Apelul a fost semnat, între alții, de următoarele personagii:
Anatole France, Victor Berard, Ferdinand Buisson, G. Clemenceau, Ferdinand Herold, Gustave Herve, Dedournel de Constant, senator, profesor A. Mije, Adrian Miduar, primarul Parisului, madame Menar Torian, Marcel Cachen, deputat, A. Galli, deputat, Franklin Pouion, deputat, Jean Lerol, deputat, Georges Legue deputat, Jean Longue, deputat, Marius Mode, deputat, Jaques-Piu, deputat, etc., etc.

ADUNAREA DIN ELVEȚIA ÎN FAVOAREA ARMENILOR: MOȚIUNEA DIN GENEVA

Geneva. – În ziua de 2 Noembrie 1915 a avut loc aci un meeting la care a participat un public foarte numeros. La acest meeting s-a protestat contra barbariilor turcilor, cari au executat bietul popor armean din Turcia. Meetingul a fost prezidat de profesorul Choda. D. George Vagnier a luat cel dintâiu cuvântul și a explicat chestiunea armenească. A făcut apel la poporul elvețian să protesteze energic contra barbariilor turcești împotriva armenilor și a arătat că e nevoie să se intervină în favoarea soartei poporului armean. D. De Medon a arătat că în vilaetul Erzerum au fost omorâți 26.000 armeni și mai multe sate armenești au fost distruse prin foc. Vorbitorul a descris apoi în culorile cele mai triste cum șase vilaete armenești au fost golite de armeni, cari toți au fost deportați departe de căminurile lor.
Părintele Dionisie venind la tribună a fost primit cu vii aplauze și dragi aclamațiuni. În urma Belgiei și a Poloniei, a spus părintele Dionisie, a ajuns să aibă aceiaș soartă și poporul armean. „Un popor care nu este vinovat decât că vrea să-și păstreze religia și neamul, nu trebuie desființat. Dreptatea popoarelor nu va fi nimicită niciodată, căci fiecare națiune vrea dreptul de a lupta să nu sufere jugul robiei”.
D. profesor Empera, luând cuvântul face apel la comitetele de ajutor să facă grabnic donațiuni pentru armenii care au suferit atât de mult. În urma cuvântărilor rostite, președintele adunării d. profesor Choda a citit următoarea moțiune:
„Adunați în sala „Reformationne” și având în vedere documentele și informațiunile cari dovedesc suferințele poporului armean.
Având în vedere că cu toate că mulți armeni din Turcia au păstrat devotamentul sincer către guvernul turcesc, totuși când în fața atacului dușman s-au văzut siliți să se apere, guvernul otoman a considerat dușmănoasă această apărare și a ordonat masacrarea și spânzurarea armenilor, o întreagă națiune creștină, bărbați, femei și copii;
Adunarea protestează energic contra ordinului guvernului turcesc care are de scop să distrugă sistematic națiunea armeană;
Adunarea hotărăște să arate sentimentele de simpatie ale elvețienilor pentru armeni, luându-și angajamentul ca prin subscripție să-i ajute.
Elvețienii doresc ca puterile neutre și națiunile să ridice alături de ei glasul de protestare către guvernul din Constantinopol, intervenind energic la guvernul otoman ca să fie scăpat restul rămas din poporul armean”.
La urmă, d. Choda a mai spus:
„Puterile neutre, dacă nu vroiesc să aibă răspundere în fața lumii și a istoriei trebuie să protesteze la Berlin și la Constantinopole ca să se pună capăt la măcelărirea armenilor. În frecțiunea aceasta ar putea că era și Statele Unite ale Americei, după cum a arătat și d. Ferdinand de Buison drepturile omului, făcându-se apel și la d. Wilson, președintele republicei americane, care singur are posibilitatea să scape nenorocitul popor armean”.

Arsen ARZUMANYAN

by Arsen Arzumanyan

Website