LITERATURĂ | RADU GĂINĂ : Vraja literaturii

-Luați și cititi cartea asta să degustați literatură adevărată!

Șalăul a luat volumul apărut la editura Albatros, cu o copertă ce-l avea ca grafician  pe fiul poetului care scrisese Surâsul Hiroșimei, aveam să aflu mai multe despre el după destui ani din dosarele de la CNSAS, titlul mi se părea ciudat, era un volum de debut cu proze scurte și l-am făcut poștă între noi cum făceam și cu alte cărți, și cred că fiecare a citit măcar una sau două-trei povestiri, aveam și alte priorităti specifice studenției. Șalăului i-a plăcut ” Chitara lui Bob Dylan în trenul plin de navetiști”, mie o “O dimineață crăpată și tăiată felii la Macondo”, și „Cămașa albastră” dar  Adrian N, care era student la Matematică și avea pasiunea literaturii o citise pe toată. Era grăsuț cu un început de chelie ca un personaj literar și nu prea stătea bine cu banii, dar nu-l lăsa sufletul să nu-și cumpere cărți care-i mângîiau tenebrele existenței, după cum, filosofic, se exprima la “Zoiosu”, o cârciumă de la capătul Sărăriei, unde, noi, studenții cazați la căminele din Târgușorul Copoului, lingeam o bere diluată cu apă, după sufletul celui care ne-o vindea, și căruia eu îi recitasem textul lui Villon despre crîșmarii care ne botează vinul, dar omul nu schițase niciun gest la tirada mea. Știam tot Jobelinul  poetului vagabond, îl recitam  și pe scena micuță a Teatrului  Ludic de la Casa Studenților din Iași, și spre marea mea surpriză, într-o seară, la repetiții, Aurel Luca, regizorul acelei trupe studentești care avea în repertoriu texte de Ion Luca Caragiale, Teodor Mazilu, Horia Lovinescu, Eugen Ionescu, Matei Vișniec, Samuel Becket  ne-a propus să adaptăm teatral și povestirea “Soldatul cu umbrelă roșie”  și atunci am realizat că lecturase “Curcubeul de la miezul nopții”, volumul de debut al scriitorului Bedros Horasangian. Din anumite pricini, Aurel Luca nu a reușit să-și ducă proiectul până la capăt, poate nu a primit acceptul cenzurei, dar pe la mijlocul anilor 90 ai veacului trecut  ascultam la un post de radio, în alt cămin studențesc, cel  al IATC-ului, de pe strada “Moise Nicoară”  din București , o rubrică de câteva minute  intitulată ” Bonsoir, popor!”.  Protagonistul rubricii ne ridica moralul postdecembrist și la ieșirea din stația de metrou, de la Universitate am găsit într-o după amiază cu zloată din decembrie, exact ca-n textul lui E.A.Poe, la o tarabă și volumul ” Parcul Ioanid” , apărut la Editura Eminescu, în 1986, și care confirma talentul și statutul de scriitor al lui Bedros Horasangian. Decorul acelei zile  învăluia hipnotic vraful pe care stătea cocoțată cartea, iar vântul fulguia peste coperta ilustrată tot de Tudor Jebeleanu, dar bărbatului cu căciulă și  blană cu guler înalt de pe aceasta, nici că-i păsa de toate gerurile lumii. Trecuse un deceniu de la apariția acelui volum,  și în vara anului următor mi-am propus să realizez la Televiziunea Română un film după opera lui Villon și s-a întâmplat că nu prea erau fonduri pentru deplasare și nici aparat de filmare disponibil. Am bătut la o  ușă a unui director din instituția unde fusesem angajat cu trei ani în urmă, si în fața mea a apărut un domn cu barbă, care mi-a zâmbit binevoitor și mi-a spus cu vocea care o știam de la radio.

-Am citit cererea dumitale și ți-am aprobat deplasarea. Ca și dumneata, cred că Villon merită un film în decorul unic al Sighișoarei. 

“Trubadurul” filmul realizat atunci a fost prima docu-drama realizată de mine în instituția din Calea Dorobanților. Nu știam  că era deschiderea unei întâmplări mirabile în care eram cuprins de vraja literaturii…

Radu Găină

Facebook.com

by Redactor