Rijksmuseum | Viața armenilor în Imperiul Otoman, surprinsă în tablourile pictorului Jean Baptiste Vanmour

Rijksmuseum este probabil cel mai vizitat muzeu din Olanda, și pe bună dreptate: “vedetele” muzeului sunt “Rondul de noapte” al lui Rembrandt și “Lãptãreasa” lui Vermeer. Dar pentru vizitatorii care au timp la dispoziție, muzeul oferă mult mai mult: exponate din toata lumea, de la ceramică tradițională din China la artă contemporană britanică.

Am fost surprinsă să descopăr o sală întreagă dedicată pictorului Jean Baptiste Vanmour (1671-1737), care a pictat scene de zi cu zi din Imperiul Otoman al începutului de secol XVIII, comandate întâi de statul francez, apoi de cel olandez. Atunci când picturile lui au fost popularizate, probabil au avut același impact ca fotografiile unui corespondent străin în ziua de azi. Cu un impact mai mare, de fapt, în lipsa altor imagini din Imperiul Otoman, Vanmour a arătat occidentului european că în acest orient exotic și misterios, oamenii sunt interesați de lucruri similare. Picturile lui vorbesc despre familie, onoare, spiritualitate, și despre cum își petrec timpul liber oamenii din aceste locuri îndepărtate, și totuși la granița cu Europa.

Jean Baptiste Vanmour sau Van Mour a fost un pictor flamand-francez, amintit pentru portretizarea detaliată a vieții din Imperiul Otoman în timpul erei lalelelor și a domniei sultanului Ahmed al III-lea. Van Mour era originar din Valenciennes, un oraș flamand care la momentul nașterii sale aparținea Țărilor de Jos spaniole, dar din 1678 Franței. A studiat arta în atelierul lui Jacques-Albert Gérin, iar opera sa a atras atenția unui aristocrat și om de stat al vremii, marchizul Charles de Ferriol. Van Mour l-a însoțit pe De Ferriol la Constantinopol după numirea marchizului ca ambasador al Franței în 1692. Acolo De Ferriol l-a însărcinat pe Van Mour să realizeze o sută de picturi în ulei ale localnicilor.

După ce De Ferriol s-a întors în Franța în 1711, Van Mour a lucrat pentru alți diplomați din Imperiul Otoman. O serie de o sută de gravuri au fost create după picturile lui Van Mour, care au fost publicate de Editura Le Hay în 1714, cu titlul Recueil de cent estampes représentant différentes nations du Levant. Cartea a avut un mare succes în Europa de Vest și a fost publicată în cel puțin cinci limbi. Distribuția largă și recepția populară a cărții a condus la o recunoaștere sporită a lui Van Mour ca artist.

În 1725 i s-a acordat titlul extraordinar de Peintre Ordinaire du Roy en Levant, ca recunoaștere atât a importanței sale, cât și a Levantului pentru guvernul francez.

Doua dintre picturile sale, aflate în Rijksmuseum din Amsterdam prezintă momente din viața armenilor în ipostaze diferite.

Pictura “Nuntă armenească”este o lucrare figurativă care  surprinde o nuntă specifică acelei epoci.

Armenii, ca una dintre cele mai mari minorități creștine din Imperiul Otoman, au reușit să-și păstreze identitatea culturală, în ciuda faptului că trăiau sub stăpânire străină. Nunțile nu erau doar sărbători personale, ci și evenimente comunale care întăreau tradițiile, credința și unitatea armenilor.

În secolul al XVIII-lea, ceremoniile de nuntă armenești erau bogate în ritualuri care subliniau importanța familiei, a credinței și a comunității. Procesiunea de nuntă începea adesea cu o logodnă ceremonială, urmată de nunta religioasă ținută în Biserica Apostolică Armeană. Era tipic ca mirele să fie însoțit de membri ai familiei și prieteni apropiați și, în unele cazuri, să aibă cu el  un obiect simbolic precum o sabie, așa cum se vede și în această pictură a lui Vanmour.

Sabia avea o semnificație simbolică profundă în tradiția armeană. Însemna putere, onoare și protecție – valori care nu erau doar integrante pentru mire, ci și pentru societatea armeană în ansamblu. Actul de a aduce sabia la o nuntă ar putea reprezenta, de asemenea, un angajament de a apăra cu sfințenie căsătoria și viața de familie, cărora li se acorda o mare atenție.

Tradiția însoțirii mirelui de către un purtător de sabie evidențiază și mai mult natura comunală a nunților armenești. Nu era vorba doar despre două persoane care se unesc în căsătorie; era vorba despre adunarea întregii comunități pentru a susține și celebra această uniune sacră.

În procesiune vedem bărbați îmbrăcați în caftane orientale și purtând căciuli, semn al apartenenței lor la clasa bogată din Imperiu. Femeile merg în spatele bărbaților cu fețele acoperite, inclusiv mireasa îmbrăcată în roșu iar clădirea din fundal completează arhitectural peisajul tabloului. În față se văd  dansatori și muzicieni care întrețin atmosfera de sărbătoare. Doi tineri luminează drumul nuntașilor. Astfel acest tablou ilustrează bucuria dar și solemnitatea unui moment din viața unei comunități : nunta.

În cea de-a doua pictură “Petrecere armenească cu joc de cărți”, vedem un grup  de bărbați și femei stând relaxați în jurul unei mese cu cărți de joc, o scenă care se păstrează la fel și în zilele noastre. În mijlocul mesei un sfeșnic luminează discret fețele jucătorilor, o imagine specifică stilului clar obscur creat în Europa în secolul XVII.

Femeile sunt îmbrăcate elegant și modern pentru acea perioadă cu mătăsuri și brocarduri scumpe. În partea stângă a mesei vedem doi invitați vorbind încet, poate flirtând. Bătrâna de lângă ei se îndeletnicește cu torsul lânii alăturându-se celor tineri în armonie cu tradiția răsăriteană de a avea câteva generații ale unei familii sub același acoperiș.

Lucrãrile lui Vanmour ne arată cum trăiau otomanii și minoritățile etnice ale imperiului acum 300 de ani, precum și tradițiile armenilor care și-au păstrat identitatea chiar și sub stăpânire străină.

Armina STEPAN

Bibliografie : Artvee.com ; armenian-history.com

by Redactor