Premiera filmului „Domnul Aznavour” la București

Pe 19 martie, la Cinematograful Elvire Popescu din București, a avut loc premiera națională a filmului biografic „Domnul Aznavour” despre viața celebrului cântăreț francez de origine armeană, Charles Aznavour. Evenimentul a fost organizat de Ambasada Franței în România și Institutul Francez, în colaborare cu Ambasada Armeniei în România. Festivalul Filmului Francez, organizat anual în România și al cărui partener instituțional, în acest an, a fost Ambasada Republicii Armenia în România, a debutat prin proiecția filmului „Domnul Aznavour” și va continua cu o serie de alte filme franceze noi, ce vor rula în 12 orașe din România.

Proiecția filmului a fost precedată de deschiderea Festivalului oficiată de către Directorul Institutului Francez din Romania, Julien Chiaponne-Lucchesi. Cu același prilej, i s-a oferit cuvântul Ambasadorului Republicii Armenia, Tigran Galstyan, care a ținut să sublinieze semnificația enormă a vieții și creației lui Charles Aznavour nu doar pentru popoarele armean și francez, ci și pentru dezvoltarea internaționalǎ a francofoniei.


La proiecția filmului, precum și la recepția premergătoare acesteia, au participat oficialități române, reprezentanți ai corpului diplomatic acreditat la București, membri ai comunității armene din România și numeroase personalități din domeniul culturii.