La București a început Programul „Focus Armenia”, dedicat cinematografiei armenești

          Gata! A debutat, chiar în prima zi a lunii aprilie, la cinematograful Elvire Popesco din București, un program dedicat cinematografiei armenești. Locul, parcă desprins din Bucureștiul de altădată, cel considerat cu tandrețe micul Paris, se potrivește de minune cu tematica filmelor alese care au în vedere trecutul recent. Sunt o mare admiratoare a edificiilor de pe bulevardul Dacia care reușesc să poarte trecătorii într-o lume rafinată, plină de eleganță. Este minunat faptul că publicul bucureștean va putea urmări pentru prima dată sau revedea cu metodă, filme aparținând unor regizori de marcă sau producții cu subiecte armenești, mai ales că unele sunt difuzate extrem de rar sau deloc.

           Relațiile de prietenie dintre Armenia și Franța sunt profunde, având evident și o latură culturală bine definită. Am constatat acest lucru pe pielea mea, cât am trăit în Franța ca studentă a Universității Lumière din Lyon. De asemenea este impresionant faptul că aproape în fiecare oraș  mai mare din Hexagon există  o biserică apostolică și cel puțin un khacikar. Și în anumite localități câte o stradă care poartă numele lui Charles Aznavour, actor, compozitor, textier, interpret și mare patriot. 

          Tocmai de aceea a fost binevenit faptul că programul Focus Armenia a debutat cu filmul Monsieur Aznavour. Acestă producție a deschis în martie  2025 și Festivalul Filmului Francez, unul dintre cele mai longevive festivaluri de la noi.

          Este clar astăzi locul lui Aznavour în istoria muzicii. Artistul face parte, fără tăgadă, din elita marilor muzicieni care au excelat și în alte arte. Felul în care s-a articulat gândirea sa creatoare, influențele binefăcătoare din alte culturi, modul său simplu de a fi sunt surprinse în acest film. Mi-a picat foarte bine că nu am ajuns la premiera internațională, în octombrie 2024 și nici la premiera din România. Am putut, în acest mod, să citesc foarte multe cronici care au apărut în Franța și la noi.

           În cuvântul de deschidere, la cinematograful Elvire Popesco, președintele Uniunii Armenilor din România, Varujan Vosganian a creionat un portret al marelui artist.

          „Am avut ocazia să-l întâlnesc de mai multe ori pe Charles Aznavour. Numele lui armenesc este Shahnur Aznavourian. Devenind artist, el și-a schimbat numele și s-a operat la nas la sfatul Edithei Piaf care l-a oblăduit o vreme. Toate acestea reies și din film.  Era un om extraordinar, blând, cu simțul umorului, generos, exact așa cum îl auziți cântând. A fost de trei ori în România, de două ori a avut concerte și a filmat altă dată Père Goriot. (…) A avut și câțiva prieteni armeni renumiți, unul a fost William  Saroyan, celălalt Henri Verneuil, Ashot Malakian pe numele său armenesc. Aznavour vorbea armenește, iar Malakian mai mult decât atât, a fost și dascăl la biserică, știa să cânte întreaga slujbă în armeană. Henri Verneuil a scris o carte, Mayrig și a făcut un film. Charles Aznavour a scris și el despre copilăria sa, despre prietenii armeni. Mi-a povestit, puțin nedumerit, că Henri Verneuil a avut vanitatea să aleagă pentru filmul său, ca tată pe Omar Sharif și ca mamă pe Claudia Cardinale. I s-a părut chiar prea mult să fie aleasă Claudia Cardinale în rolul mamei lui Ashot. (…) Discuția asta am avut-o la Marsilia unde eu am prezentat o carte și Aznavour a fost sărbătorit la împlinirea a nouăzeci de ani, iar comunitatea armeană de acolo care este foarte numeroasă în frunte cu viceprimarul care prin tradiție este armean i-a organizat o seară. Atunci Charles Aznavour mi-a povestit că a avut la București, un prieten, pe Fănică Luca, un lăutar care cânta foarte bine la nai. În liceul Dinu Lipatti există o sală care poartă numele lui Fănică Luca. Pe Charles Aznavour l-am întâlnit, din nou, la Erevan, când o piață din oraș a primit numele lui. Era puțin stânjenit de această onoare care i se făcea, pe merit, pentru că în 1988, după cutremurul devastator din Armenia, a organizat un concert și a susținut Armenia și printr-o fundație. Aznavour nu numai că nu a uitat Armenia niciodată, dar a avut câteva creații artistice care au rămas emblematice pentru poporul armean. Un cântec care se numește Ils sont tombés care evocă martiriul celor pieriți în Genocidul Armean este un omagiu adus victimelor. Cred că nu există familie în diaspora care să nu aibă pe cineva care a rămas acolo. La noi memoria, este o parte a prezentului, noi trăim împreună cu morții noștri.(…) Charles Aznavour este o efigie pentru armeni și a devenit, onorat de autoritățile franceze, armene și lumea politică internațională, o efigie a umanității. Acest film tratează prima parte a vieții lui, modul în care a ajuns pe culmile gloriei, cu toate sacrificiile pe care celebritatea le aduce, dar în același timp aruncă o lumină asupra omului și  armeanului Charles  Aznavour. Mi-a făcut mare plăcere să aud în film, vorbindu-se armenește. Este vorba de armeana apuseană pe care ai mei au vorbit-o la Constantinopol. Pe cei veniți astăzi, întâi aprilie, să vedeți filmul, vă cunosc doar o parte, dar pe toți cei din această sală plină vă consider prietenii mei.”

           Filmul realizat în 2024 se deschide cu o scenă din 1960, de la Lyon, dintr-o cameră de hotel în care Aznavour vorbește la telefon cu sora lui mai mare, Aida, căreia îi destăinuie greutățile imense pe care le întâmpină în drumul spre afirmarea sa ca artist. Această scenă memorabilă revine ca un laitmotiv  de-a lungul întregii producții cinematografice anume pentru a sublinia frământările  sufletești prin care a trecut tânărul armean la începutul carierei sale. Fără studii, extrem de sărac, cu o voce ușor răgușită și având doar un metru șaizeci și patru, Aznavour a întâmpinat numeroase obstacole. 

           Cei doi regizori reconstituie cu acribie Parisul anilor patruzeci, când părinții micuțului Aznavour au avut un mic local în care pregăteau mâncare armenească. Tatăl, o fire risipitoare și fără talent în afaceri, a dat greș și localul său, din păcate, nu a avut o soartă fericită. La Paris, starea financiară a familiei s-a înrăutățit mereu.

          Alte plusuri ale filmului sunt dialogurile în limba armeană și imaginile de arhivă, reprezentând marea deportare din 1915 a armenilor de pe teritoriul Imperiului Otoman.  Filmul este structurat pe capitole care au primit titlurile hiturilor lui Aznavour. Primul dintre ele, este Les deux guitares. În cadrul acestei secvențe spectatorii au bucuria să-l revadă cântând pe Dan Gharibian, un artist renumit din Franța care a fost și în România cu formația sa, în 2023, la Balkanik Festival. De altfel, filmul urmărește viața lui Aznavour de la încercările de a se afirma în anii patruzeci alături de pianistul și compozitorul Pierre Roche, de celebrisima Edith Piaf și de Charles Trenet până la succesele imense de pe mari scene din Franța, Japonia, SUA și Canada.

          Există în film și câteva scene extrem de emoționante, precum cea a cununiei religioase cu Ulla Thorsell la biserica armeană din Paris, de pe strada Jean Goujon, cea a slujbei de înmormântare a lui Patrick Aznavour și cea a unei ultime discuții cu sora sa, Aida, în care îi mărturisește că nu știe cum să se oprească.  În acestă poveste despre talent, perseverență și depășirea limitelor, actorul Tahar Rahim face un tur de forță, demonstrând că poate fi un armean veritabil, un cântăreț fără cusur și un om pe care necazurile și greutățile nu-l pot doborî.

          Finalul filmului este alcătuit din imagini de arhivă de la concertele susținute de Aznavour în lume și de la cutremurul din Armenia, din 1988. Întreaga construcție a filmului vine în sprijinul afirmațiilor artistului care de fiecare dată a accentuat faptul că este sută la sută armean și sută la sută francez. Totuși, această creație cinematografică, în timpul limitat pe care l-a avut, nu s-a referit deloc la cariera de actor a lui Aznavour care nu a fost deloc modestă.

          Oricum, la peste o sută de ani de la nașterea acestui mare interpret și compozitor, filmul a reușit să aducă în atenția tuturor melodiile care l-au făcut unul dintre cei mai prețuiți artiști din lume. În plus, în film este prezent umorul și situațiile comice nu lipsesc, deși în mare parte, adâncul lor este destul de dramatic. Monsieur Aznavour este o creație despre care se va scrie și vorbi mult, mai ales pentru că muzica anilor șaizeci, șaptezeci și optzeci a influențat multe generații de artiști.

          Lesne se poate remarca că suntem în plină eră a filmelor biografice care au început cu Oppenheimer,  în 2023, au continuat cu Maestro, tot în 2023 și apoi cu Napoleon în regia lui Ridley Scott. Sub nicio formă nu putem omite faptul că și Napoleon a fost un militar corsican mic de statură care a avut o evoluție fulminantă și a devenit unul dintre cei mai mari conducători ai lumii.

          Tot în luna aprilie, la cinema Elvire Popesco, este programat spre difuzare, în cadrul programului Focus Armenia, filmul Amerikatsi scris, regizat, editat și interpretat de Michael A. Goorjian.  Premiera acestei producții a fost în 2022 și alături de regizor îi regăsim pe actorii Nelli Uvarova, Hovik Keuchkerian, Mikhail Trukhin și Narine Grigoryan.

          Atât pentru cinefili, cât și pentru cei din comunitatea armeană, vizionarea filmelor din cadrul acestui program reprezintă un pas necesar și o mare bucurie. Sălile pline și numeroasele cronici publicate atestă interesul publicului de la noi și pentru astfel de producții. Numărul tinerilor dornici să urmărească creații ale unor regizori din spații culturale diferite este mare.

Andreea BARBU

Fotografii de Andreea Retinschi

by Andreea Barbu