Din America, acasă

          La finalul lunii aprilie, la Cinema Elvire Popesco, a fost proiectat filmul Amerikatsi în cadrul programului Focus Armenia. În lunile următoare, publicul bucureștean va putea urmări și alte producții cinematografice cu subiecte armenești, demne de luat în seamă. În pofida titlului, Amerikatsi este un film despre epoca sovietică, cu aerul ei irespirabil, terifiant. Subiectul filmului pare de natură kafkiană. O întâmplare minoră din decorul cotidian, nici măcar neobișnuită, se transformă  în ceva abracadabrant într-un regim totalitar. Teme mari, precum migrația, întoarcerea, pierderea libertății, disperarea, regăsirea își asumă acest film care pare contrariant și ușor sarcastic. Din prima se simte dimensiunea politică și identitară a acestei povești sumbre despre o întâmplare din Armenia sovietică.

          Amerikatsi nu este primul film regizat de Michael A. Goorjian. Debutul său ca regizor a fost  în 2004 cu producția Illusion, având ca punct de plecare o piesă mai puțin cunoscută a lui Pierre Corneille din 1636, intitulată Iluzia comică. Acest text clasic, scris cu patru secole în urmă și definit de însuși autorul său ca fiind bizar și extravagant, se situează la granița dintre două specii literare. Elementele comice, dar și altele, specifice tragediei coexistă, neașteptatul putând sta confortabil alături de obișnuit. În Illusion, rolul principal, cel al regizorului legendar a fost interpretat de regretatul Kirk Douglas și cel al fiului său de către Michael Goorjian.  De fapt, acesta a fost ultima apariție a lui Kirk Douglas, pe marele ecran, într-un film de lung metraj. Illusion este o meditație profundă asupra rolului teatrului.

          Michael Goorjian, născut în 1971, la San Francisco, este un actor cunoscut care a regizat mai multe producții, dintre care sunt amintite cel mai des, documentarul You can heal your life, în 2007, The Shift, în 2009 și Amerikatsi în 2022. Descendența sa paternă l-a determinat să scrie, să regizeze și să interpreteze rolul principal din Amerikatsi. De altfel, acestă producție filmată în Armenia este dedicată bunicului său, Manook Goorjian și se bazează pe o riguroasă documentare. Nimic nu este prea mult în acest film șlefuit, în care tușele nu sunt groase. Evident, avem de-a face cu o pronunțată critică a totalitarismului care nu cruță pe nimeni și în care acuzațiile sunt false. Regizorul nu alunecă în plasa locurilor comune, a stereotipurilor, filmul reușind să câștige enorm prin originalitate. Deși nu are o construcție sofisticată, întâmplările se acumulează concentric într-o lume care trăiește între obediență și revoltă. În Amerikatsi este exploatată latura brutală a realității din Armenia Sovietică de după Al Doilea Război Mondial.

          Filmul se deschide cu imaginea deportărilor masive din Imperiul Otoman, în 1915, iar copilul privește neputincios printr-un orificiu al căruței la masacre. Peste mai mult de treizeci de ani, în 1948, se întoarce din America în Armenia Sovietică. Momentul întoarcerii sale este nefast pentru că ideologia comunistă deja acaparase totul, îngenunchease multe vieți, iar tânărul Charlie este un spirit liber. Nu este acel acasă la care visase, ci o țară extrem de săracă, unde chiar și cozile la pâine sunt nesfârșite. Dintr-o astfel de înghesuială teribilă, din fața unui camion cu pâine  reușește să salveze un copil și să-l redea mamei lui care îl recompensează printr-o invitație la masă. În restaurant, îl cunoaște pe soțul Sonei, un colonel fidel ideologiei comuniste și statului sovietic. A doua zi este arestat și condamnat la zece ani de închisoare. Acuzația care i se aduce este faptul că a purtat la restaurant o cravată cu buline și deși spune că poate să ofere fiecărui cetățean armean câte o cravată, ajunge într-o închisoare sovietică. Absurdul acestei întâmplări mărunte devine emblematic pentru perioada stalinistă în care adâncimea răului este de-a dreptul uriașă. Pentru Charlie Bakhchinyan care a venit din America, în Armenia, tocmai pentru a simți gustul binelui urmează o perioadă extrem de dificilă. Este propus spre deportare în Siberia, dar are loc un cutremur, se surpă zidul închisorii și deținuții sunt obligați să rămână să-l repare. Deși lucrează din greu, în condiții dramatice, săptămânal toți deținuții sunt bătuți crunt, iar acestă tortură poartă eufemistic numele poncik, însemnând gogoașă în limba armeană.

           Deși la început este epuizat fizic și emoțional, Charlie reușește să depășească toate obstacolele, urmărind zilnic prin fereastra celulei sale viața unui cuplu armean. În acest mod, privind obiceiurile și felul de a fi al acestor armeni, Charlie își poate învinge angoasele, nesiguranța, poate trece peste brutalitatea cu care este tratat și  îi poate cunoaște în sfârșit pe cei pentru care s-a repatriat. Într-una din imaginile filmate în apartamentul cuplului, publicul are surpriza de a-l revedea pe regretatul Gagik Ginosyan, fondatorul Ansamblului Karin din Armenia.

          Charlie observă că în apartamentul din apropierea închisorii locuiește un artist, un pictor care desenează  cu precădere biserici și mituindu-i pe paznici, reușește după o vreme chiar să-i trimită un bilet. Pictorul, înduioșat de soarta amară a deținutului ajunge la rândul său să-i trimită o farfurie cu mâncare. Numai că, pictorul prins că subiectele desenelor sale sunt religioase, este pus să jure că nu mai pictează biserici și este numit gardian în turnul de veghe al închisorii. După moartea lui Iosif Visarionovici Stalin și la insistențele mamei copilului salvat, Charlie este eliberat.

          Atmosfera de după Al Doilea Război Mondial din Armenia Sovietică este reconstituită cu rigurozitate. În același timp primează critica tarelor perioadei staliniste, precum interzicerea oricărui contact cu cei din țările capitaliste, folosirea violenței pentru impunerea și păstrarea neabătută  a imperativelor ideologiei comuniste, împiedicarea prezenței subiectelor religioase în artă, soluționarea problemelor de orice natură prin folosirea mitei sau a relațiilor.

          Distribuită în premieră, în 2022, la Woodstock Film Festival, această producție a fost apreciată și recompensată cu premiul pentru cel mai bun lungmetraj. De asemenea Ghasem Ebrahimian a câștigat premiul Haskell Wexler pentru imagine. Și la Fargo Film Festival regizorul Michael A. Goordjian a luat premiul cel mai bun scenariu. Tot în 2022, pelicula Amerikatsi la diferite evenimente a primit în continuare distincții care au o semnificație deosebită în peisajul cinematografic mondial. Academia Americană de Film a reținut, în 2023, în runda a doua acestă peliculă la Oscar pentru cel mai bun film străin. Toate aceste distincții certifică faptul că Michael Goorjian este un cineast valoros care a lucrat pentru această producție cu actori remarcabili, precum Hovik Keuchkerian, cunoscut publicului mai ales din serialul de televiziune La Casa de Papel (Money Heist, titlul în engleză), distribuit în rolul lui Tigran, Nelli Uvarova în rolul Sonei Petrova, Narine Grigoryan în cel al Ruzanei și Jean-Pierre Nshanian ca Varden Sargisyan. Compozitorul Andranik Berberyan, născut în Armenia, în 1994, a fost recompensat cu premiul Anahid pentru coloana sonoră a peliculei Amerikatsi.

                De-a lungul întregului scenariu se simte talentul scriitorului și regizorului Michael Goorjian care deși se referă la istoria contorsionată a armenilor și la deceniul de după Al Doilea Război Mondial găsește modalități diferite de a strecura accente sarcastice. Chiar și în scenele dureroase există ceva umor tocmai pentru a estompa tragismul situațiilor.

          Transformarea lui Charlie, din inocentul sosit din America, într-o țară sovietică, în omul care chiar și în captivitate se simte un pic liber, privind în apartamentul unui cuplu armean este grăitoare pentru repoziționarea sa. În aceste scurte momente de grație, după zilele istovitoare de lucru pentru ridicarea zidului închisorii, Charlie pare că a găsit cumva ce căuta. Viața simplă a pictorului care desenează, a soției care pune masa, micile petreceri cu dans sau chiar certurile aprinse din familia la care privește îi oferă imaginile pe care le așteptase mult timp. Pentru Charlie violența extremă, traiul mizer din închisoare, portretele lui Stalin din încăperile oficiale, sunetele ascuțite, comenzile scurte și apăsate, par să rămână în alt plan, în timp ce privind devine parte din viața celor pe care îi urmărește cu atenție. Supraviețuirea este astfel posibilă chiar și în condiții dramatice pentru că există o legătură firavă cu exteriorul.

          Simbolurile specifice lumii armenilor, precum tablourile înfățișând muntele Ararat, desenele mănăstirilor medievale și ale copacului vieții,  prezența cocorului conturează cu delicatețe realitatea locului. Charlie însuși adună pietre mici din curtea închisorii pentru a crea o compoziție cu muntele Ararat. Valoare simbolică are și vaza albă, având forma unui înger cu aripile deschise în care se află mereu flori din  camera cuplului la care privește americanul.

          Un alt merit al filmului constă în faptul că scenele din apartamentul cuplului sunt dozate exemplar. Viața celor doi nu este deloc liniștită și acest lucru sporește atractivitatea peliculei. Modul în care sunt filmate aceste scene din afară, făcându-l pe Charlie să ghicească ce vorbesc este extrem de sugestiv. Din acest punct de vedere, directorul de imagine Ghasem Ebrahimian a găsit unghiurile cele mai potrivite.

           După vizionarea unui asemenea film nimeni nu se poate ridica lent și pleca cu inima ușoară. Orice plimbare în aerul dulce al nopții nu poate alunga impresia puternică și efectul greu al peliculei. Această poveste care poartă spectatorul prin mai multe paliere ale istoriei recente și prin cotloanele unei ideologii mincinoase ajunge până în străfunduri. Scenele în care hidoșenia regimului comunist apare cu pregnanță ating cu o forță nebănuită și pentru că trecutul nu poate fi uitat sau încuiat într-un sipet din vreun pod. Armenii din diaspora care la chemarea lui Stalin s-au repatriat după 1945 au avut de înfruntat sărăcia, lipsa locuințelor, a locurilor de muncă și uneori aidoma tânărului Charlie o serie de represalii la care s-a adăugat și pervertirea identității lor. Chemarea lui Stalin s-a dovedit un eșec și o altă față a propagandei comuniste.

Andreea Barbu           

by Andreea Barbu